Înger Rebel
Dawn Brower
O domnișoară rebelă și marchizul determinat să o iubească...
Domnișoara Angeline Marsden are o fire sfidătoare și nu-și cere scuze pentru asta. Părinții ei ar prefera să nu participe la grupul local de sufragete, dar ea crede că toate vocile femeilor trebui să fie auzite. După ce dă de belele, nu poate ieșii din ele, nu are de ales decât să apeleze la singurul bărbat pe care l-a iubit dintotdeauna și care o tratează ca pe o soră. Spre consternarea marchizului de Severn Lucian St. John, a fost atras dintotdeauna de Angeline. Ea este singura lui ispită irezistibilă; cu toate acestea, ea este, de asemenea, prietena cea mai bună a surorii lui și în afara limitelor. Când ea se află într-o încurcătură el se oferă să o salveze și să se căsătorească cu ea. Lucian și Angeline nu au îndrăznit niciodată să viseze că ar putea avea un viitor împreună. Căsătoria este ultimul lucru la care se așteptau și este singurul lucru pe care și-l doresc amândoi. Vor găsi o cale să-și deschidă inimile unul altuia și să-și îndeplinească dorința de Crăciun.
Înger Rebel
Contents
MULȚUMIRI (#u9c1f9a96-0993-52af-8d75-f821087964d1)
1. CAPITOLUL UNU (#ud37ad866-942d-5ecf-a0ad-4573a02d350a)
2. CAPITOLUL DOI (#u3837b473-ee63-52fc-8572-1903260696d8)
3. CAPITOLUL TREI (#uf15487fe-7360-59d5-be69-c0c22e4a46ef)
4. CAPITOLUL PATRU (#u29947a14-abe7-5fc6-a160-753634aba169)
5. CAPITOLUL CINCI (#u47c31192-5f84-5b8a-b95a-ef404b1dd381)
6. CAPITOLUL ȘASE (#u1c734cb6-8547-5da1-a8db-60f33ca4fbae)
7. CAPITOLUL ȘAPTE (#ud8a20c87-5000-5f86-80ef-6be772a4f93a)
8. CAPITOLUL OPT (#ubfa79785-92f9-5f3d-973f-100f497823b0)
9. CAPITOLUL NOUĂ (#u40579904-3e55-5f36-9cba-869dd14463ac)
10. CAPITOLUL ZECE (#u37484c5b-c695-5ca0-b329-4917dafc9c30)
11. CAPITOLUL UNSPREZECE (#uf07cf9ed-6d4b-5164-8c88-6f5d453a584e)
12. CAPITOLUL DOISPREZECE (#ubdd131bb-f0fc-5ccf-8312-da807e4e1e97)
13. CAPITOLUL TREISPREZECE (#uc7f9499d-c9e1-5dd3-a825-712130b70676)
14. CAPITOLUL PAISPREZECE (#u3498a442-ee21-5c5b-8667-5a5c149799f6)
EPILOG (#ub68b7c40-d48d-5fef-ae52-163ec74a9c34)
DESPRE AUTOARE (#ue3a6e317-0669-5264-860f-e957b9955f6e)
Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produs al imaginației autoarei sau fictive și nu pot fi considerate reale. Orice asemănare cu locuri reale, organizații, sau persoane, în viață sau decedate este în întregime întâmplătoare.
Înger Rebel Copyright © 2018 de Dawn Brower
Tradus de Nicoleta Nagy
Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi utilizată sau reprodusă electronic sau imprimată fără permisiune scrisă, cu excepția citatelor încorporate în recenzii.
Pentru toți cititorii cărora le-a plăcut seria Marsden. Sper să vă bucurați de următoarea generație și că veți adora personajele la fel de mult ca mine.
MULȚUMIRI
Mulțumiri speciale editoarei mele Victoria Miller. Mă uimește întotdeauna cu talentul ei și ca editoare—cea mai bună pe care am avut-o vreodată. Îți mulțumesc pentru toată munca pe care o faci și pentru ajutorul pe care mi-l oferi pentru a-mi face poveștile mai puternice. Apreciez asta mai mult decât îți pot spune. Elizabeth Evans, îți mulțumesc că ești stâlpul meu și mereu citești schițele mele. Apreciez mai mult decât îți pot spune.
De asemenea, multe mulțumiri autorilor care lucrează cu mine la proiectul Dorințe de Crăciun. A fost minunat să văd toate poveștile născându-se și sper că v-ați bucurat să scrieți cărțile la fel de mult ca și mine. Rebekah Lewis, Rebecca Lovell, Amanda Mariel, Hildie McQueen, și Sandra Sookoo—Sper să avem șansa de a lucra la mai multe proiecte împreună.
CAPITOLUL UNU
Septembrie 1906
Valul de căldură care a zguduit țara devenise insuportabil. Domnișoarei Angeline Marsden îi ridicase nivelul de anxietate. Avea planuri de care părinții ei nu ar fi încântați, ba chiar, ar certa-o. O fată trebuie să-și mențină convingerile, iar Angeline avea multe. Unele bătălii erau grele, iar în altele era nevoie de un pic mai multă viclenie pentru a ieși învingător. Nemulțumirea părinților ei față de cauza ei necesita pe cea de a doua.
Dacă voia să aibă o șansă să participe la viitoarea paradă, va avea nevoie de ajutorul cuiva apropiat ei. Mai exact, prietena ei cea mai bună, Lady Emilia St. John, și Angeline se ruga că o va ajuta. Altfel, nu știa cum va reuși să-și păcălească părinții. Trebuia să meargă. Asta însemna mult pentru ea și ar fi făcut aproape orice să se asigure că va fi cum voia ea.
Angeline mergea cu pași rapizi spre casa Huntly. Emilia o aștepta la ceaiul de după-amiază. Să sperăm că mama Emiliei, Ducesa de Huntly, nu va fi în reședință. S-ar putea dovedi dificil să obțină ajutorul Emiliei dacă va trebui să discute în șoaptă în spatele evantaielor lor de mătase. Când a ajuns la ușă, a lovit ciocanul de două ori. Un bărbat cu părul negru încărunțit în părți, a deschis și a salutat-o,
─ Bună ziua, domnișoara Angeline.
─ Bună, Simmons. A dat din cap la majordom.
─ Emilia e în camera de zi?
─ Da, este, a confirmat el.
─ Domnia sa este, de asemenea.
Firar. Spera ca mama Emiliei să fie plecată. În mod normal, îi plăcea să le viziteze pe amândouă. O considera pe ducesă ca un fel de familie. Părinții ei erau apropiați de cei ai Emiliei și crescuseră împreună. Nu erau multe adunări familiale care să nu includă familia Marsden și familia St. John. Din păcate, însă, mătușa ei de onoare Rubina nu ar fi mai încântată de planurile Angelinei decât părinții ei. Cumva, va găsi o soluție.
─ Mulţumesc, Simmons. A dat din cap la el.
─ Știu cum să ajung acolo.
Nu a așteptat ca majordomul să răspundă. Huntly Manor era ca o a doua casă pentru ea. Angeline era la fel de familiarizată cu ea ca și cu moșia familiei Marsden. S-a dus pe hol și a cotit la dreapta să intre în camera de zi. Fusese redecorată în albastru închis și auriu. Ducesa își dorise o schimbare, iar noua schemă de culori dădea camerei o ambianță mai elegantă. Ceaiul fusese deja livrat și mai multe prăjituri erau pe o masă din apropiere.
─ Bună ziua, le-a salutat.
Ducesa purta o rochie de un verde închis, decorată cu nasturi aurii în față. Mănușile ei de piele se potriveau perfect. Probabil că decisese că o pălărie ar fi fost prea mult și își lăsase părul ei blond neîmpodobit.
─ Angeline, a spus ea veselă.
─ Mă bucur că ni te alături.
I-a zâmbit ducesei.
─ A trecut prea mult timp de când nu ne-am mai văzut. Se aplecă și o sărută pe obraz.
─ Ce mai faci?
Ducesa și-a fluturat mâna.
─ Nu vrei să auzi despre călătoria noastră la țară. Noah avea niște afaceri imobiliare de rezolvat și recunosc că a fost frumos să petrecem un timp la Castelul Huntly. Este mai vântos și mai rece decât aici. Îți vine să crezi căldura asta?
Emilia și-a dat ochii peste cap în timp ce mama ei nu se uita. Ducesa ar fi certat-o pentru comportamentul nemanierat. Angeline s-a abținut să nu râdă ca să nu-și bage prietena în belele. Emilia era o versiune mai tânără a ducesei, până la ochii gri-argintii. Era chiar și îmbrăcată cu o nuanță similară de verde ca mama ei—uneori era uimitor cât de asemănătoare erau.
─ Vino și așează-te. Emilia a atins perna de lângă ea.
─ Spune-mi ce complotezi zilele astea.
Angeline i-a scos limba.
─ Nu fac nimic de genul ăsta. Prietena ei o cunoştea foarte bine. Trebuia să existe o cale de a-i distrage atenția ducesei ca să petreacă ceva timp singură cu Emilia. Dacă nu obținea ajutorul ei, planul ei nu va fi posibil.
─ Am vrut doar să-mi vizitez cea mai bună prietenă.
─ E drăguț din partea ta, a spus ducesa cu sinceritate.
─ Ce mai fac mama și tatăl tău?
Sunt porniți să-mi ruineze viața ... Bine, ducesa nu ar vrea să audă asta de la ea, chiar dacă era adevărat.
─ Amândoi sunt minunat. Tata discută posibilitatea de a se întoarce la moșia de la țară. Londra a devenit insuportabilă în ultima lună. Căldura este chinuitoare. Pentru a dovedi acest punct și-a deschis evantaiul de mătase și a început să-și facă aer.
─ A fost un an greu pentru familia ta. Vocea ei era puțin tristă.
─ Cu bunicul tău...
Angeline aproape a terminat propoziția pentru ea, dar în schimb a înghițit nodul din gât. Bunicul ei murise subit acum un an. Ceea ce îl lovise tare pe tatăl ei—nimeni nu se așteptase vreodată ca bătrânul să moară. Cumva, părea atât de infailibil. Odată cu moartea neașteptată a bunicului ei, tatăl Angelinei devenise următorul viconte Torrington. Un titlu pe care ar fi așteptat cu plăcere să-l revendice dacă i-ar fi ținut tatăl în viață mai mult timp.
Nu era nici un secret că fostul viconte trăise o viață de pirat înainte să se căsătorească cu bunica Angelinei. Asta i-a dat o aură periculoasă care a făcut ca orice pretendent interesat de Angeline să tremure de frică. Nu ajuta că propriul ei tată putea face un bărbat să înghețe cu o singură privire. Între cei doi bărbați, eșuase să-și asigure un soț după mai multe sezoane. Era un lucru bun pentru că nu își dorea un soț.
Bine, nici asta nu era adevărat.
Era un bărbat cu care voia să se căsătorească dar care din păcate, nu îi acorda nici o atenție. Dar asta era o problemă pe care o va lua în considerare mult mai târziu—poate niciodată. Nu va lăsa rănile acelea vechi să-i dicteze fiecare decizie pe care o lua. Avea probleme mai urgente la care trebuia să se concentreze. Să câștige inima unui bărbat indiferent era cea mai mică grijă a ei.
─ Bunicului i se va duce dorul, a asigurat ducesa.
─ Nu va fi uitat niciodată. Thor a fost un ticălos încăpățânat, arogant, dar l-am iubit—probabil un pic doar pentru acele caracteristici.
─ Asta a făcut, a spus un bărbat în timp ce a intrat în cameră.
Inima Angelinei a tresărit. A închis ochii și a respirat adânc, încercând să calmeze loviturile rapide ale organului trădător. Tot ceea ce trebuia să facă era să spună un cuvânt și ea îl voia. Dintotdeauna fusese așa și indiferent de ce a făcut, nu se schimbase. Lucian St. John, marchizul de Severn și moștenitor al ducatului Huntly și să nu mai vorbim, era, de asemenea, fratele mai mare al celei mai bune prietene și singurul bărbat pe care l-a iubit nebunește.
Părul său negru și pomeții cizelați îi dădeau o față superbă, dar ochii lui argintii vorbeau despre o răutate pe care putea doar să o ghicească. Întotdeauna fusese un gentleman perfect cu ea, dar ea știa că avea o parte rea. Nu personal... Nu, n-a fost niciodată atât de norocoasă încât să guste pasiunea în vreun fel. Zvonurile s-au răspândit din abundență despre cât de vagabond era, iar ea mereu fusese verde de invidie. Voia ca el să se uite la ea și să și-o dorească la fel cum ea tânjise dintotdeauna la el.
─ Bună, mama, a spus el și s-a aplecat să sărute obrazul ducesei.
─ Sper că nu vă întrerup.
─ Deloc dragule, a răspuns ducesa.
─ Ni te alături la ceai?
─ Aș vrea să pot, a răspuns el moale.
─ Sunt aici să-l văd pe tata, dar am vrut să vin să salut înainte de a ne retrage în biroul lui.
─ Afaceri imobiliare? Mama lui a ridicat o sprânceană interogativă.
─ Sau lasă. Sunt sigur că-mi va spune mai târziu. Ești sigur că nu poți rămâne puțin?
Pe cât de mult Angelinei îi plăcea să studieze bărbatul care avea inima ei, fără ca el să observe, avea alte lucruri în minte. Dacă Lucian rămânea, asta i-ar face și mai greu de atins scopul. În plus, o omora lent să fie în jurul lui. Nimic nu scotea la iveală demoralizarea ei ca ignorarea lui continuă. Părea a fi invizibilă când Lucian era în preajmă. Nu se deranja s-o salute decât dacă bunele maniere îi dictau să îi recunoască prezența. Nici acum nu și-a întors capul și nu i-a spus cea mai simplă salutare ei sau Emiliei. Și-a ținut atenția concentrată asupra mamei lui.
─ Trebuie să refuz. Vocea lui chiar părea să fie puțin dezamăgită. Angeline se îndoia că Lucian avea o fărâmă de regret în el. Sigur, își iubea mama, dar fusese decretat cel mai rău dintre vagabonzi. Probabil că ar prefera să petreacă timp în compania unei femei mai delicioase. Lucian era un lingușitor.
─ Poate putem lua cina în familie săptămâna asta. Angeline a înghițit dezgustul din gura ei. De ce se îndrăgostise de el? N-ar iubi-o niciodată înapoi...
Ducesa a zâmbit, fericirea radiind din ea.
─ Ce idee minunată. Se întoarse spre Emilia.
─ Mă poți ajuta să o planific, dragă. Apoi s-a uitat înapoi la Lucian.
─ Îți trimitem o notă acasă când decidem data. Du-te să te întâlnești cu tatăl tău. Știi că urăște să aștepte.
─ Ai dreptate, a fost Lucian de acord.
─ Savura-ți ceaiul. Cu aceste cuvinte, le-a lăsat singure în camera de zi.
Angeline nu s-a putut abține să nu se holbeze la el când a ieșit. Privirea ei părea să urmeze în mod natural după el ori de câte ori el era aproape. Va trece vreodată peste sentimentele ei pentru el? Își abținu un oftat. Nu ar ajuta-o să-și îmbunătățească situația—nici una dintre ele.
─ Emilia, Angeline s-a întors spre ea.
─ Este o zi atât de frumoasă. Vrei să te plimbi cu mine?
─ Ai înnebunit? Emilia și-a încrețit sprâncenele împreună.
─ E ca un cuptor afară. Și-a deschis evantaiul de mătase și la fluturat furioasă peste fața ei înroșită.
─ Aș prefera să nu mă obosesc mai mult decât este necesar.
De data asta Angeline a oftat. Emilia avea dreptate dar ea rămânea fără opțiuni. Voia ajutorul ei așadar trebuia să găsească un alt mod de a discuta problema ei cu Emilia în privat.
─ Eu sunt...neliniștită. Mă gândeam că mersul m-ar ajuta.
─ Nu ai mers până aici, dragă, a întrebat ducesa, tonul ei sceptic.
─ Mă gândesc că e mai mult decât suficient exercițiu.
Casa ei nu era departe de Huntly Manor, așa că nu a văzut nici un motiv să ia o trăsură pentru scurta distanța—chiar și într-o zi sufocantă.
─ Dacă Emilia nu vrea să mi se alăture, asta e decizia ei. Angeline a trebuit să se abțină să nu își zguduie prietena. Va trebui să aștepte până la cina de la Wharton, mai târziu, să găsească un moment singură cu ea.
─ Poate că ar trebui să sar peste ceai și să mă îndrept spre casă.
După-amiaza ei nu ieșise conform planului. A trebuit, de asemenea, să sufere timpul petrecut în compania lui Lucian—nu cum că el o observase. Poate că asta era parte din problema ei. Tânjea după el de când avea 12 ani. Nouă ani mai târziu și inima ei încă tresărea ori de câte ori el se apropia.
─ Nu am vrut să insinuez că nu ești binevenită, a spus ducesa.
─ Te rog, nu te simții ca și cum trebuie să pleci.
Angeline s-a ridicat și s-a dus la ducesă să o îmbrățișeze.
─ Ești grațioasă ca întotdeauna mătușa Ruby—după cum am spus.
─ Sunt agitată. N-a vrut s-o facă pe ducesă să simtă ca și cum a făcut ceva greșit. Era departe de adevăr. Dacă cineva putea fi tras la răspundere pentru agitația ei, ar fi Lucian. Era stresată înainte ca el să ajungă la Huntly Manor, dar prezența lui înrăutățise lucrurile. Angeline s-a dat înapoi.
─ Nu-ți face griji, totul e în regulă, și ne vedem diseară la cina de la Wharton.
Emilia s-a ridicat și a luat-o pe Angeline de braț.
─ Te conduc dacă insiști să pleci înainte să luăm ceaiul.
A strâmbat din nas.
─ Este cald afară și ceaiul pare—prea mult acum. Dacă era sinceră, își pierduse pofta de mâncare—dacă ar fi avut una—în momentul în care Lucian a pășit în camera de zi.
─ Nu este niciodată prea cald pentru ceai, a răspuns Emilia.
─ Poate te deranjează altceva? Colțurile gurii ei se ridicară într-un zâmbet șiret. Prietena ei o cunoştea foarte bine…
Au ieșit din cameră și au mers pe holul care ducea la foaier. Angeline nu s-a deranjat să comenteze indiciul nu prea subtil al Emiliei despre prezența lui Lucian întrerupând ceaiul.
─ Vorbim mai târziu. Vreau să discut ceva cu tine.
─ Despre Lucian?
Angeline își dădu ochii peste cap.
─ Bineînțeles că nu. El este... La naiba. Într-o lume perfectă el ar fi totul pentru ea. Păcat că Lucian n-ar reciproca niciodată.
─ Oricât de mult mi-ar plăcea să mă iubească, nu se va întâmpla niciodată. Tu ști mai bine decât oricine asta. Este ceva mult mai important.
─ Fratele meu este un fraier, a spus Emilia și și-a pus mâna pe a Angelinei.
─ Vorbim mai mult la cină. Te voi ajuta cu orice.
Emilia întotdeauna fusese alături de ea. Spera că încă va fi dispusă să o ajute odată ce afla de ce avea nevoie. Și-a îmbrățișat prietena și a părăsit conacul. Trebuia să se gândească la multe înainte de cina din acea seară. Lucian se putea duce la naiba. Era probabil șeful acelei gropi de foc și motivul pentru care erau inundați cu vremea neobișnuit de caldă.
Bine, nu era chiar așa de rău... Și-ar fi dorit să o iubească. Cu toate acestea, toată speranță din lume pentru imposibil nu ar face-o adevărată.
CAPITOLUL DOI
Căldura nu era mult mai scăzută seara, dar se răcorise suficient să fie mai tolerabil. Lucian ar fi putut trăi fără distracția de seară, dar îi promisese tatălui lui că va participa la petrecerea de la Wharton. Fusese extrem de absent de la toate activitățile sociale din ultima vreme. Tatăl său, ducele, nu îl forța neapărat să se căsătorească, dar îi sugerase de câteva ori să înceapă să caute. Avea 23 de ani. Care era graba? Nu era împotriva căsătoriei, dar nu avea nici un motiv să ia în considerare intrarea în legături de căsătorie până după treizeci de ani.
Își va face apariția la cină apoi mai târziu va merge la club cu cei mai apropiați doi prieteni înainte ca ei să plece să se ocupe de niște afaceri imobiliare pentru tatăl lor—vor fi plecați pentru două săptămâni, cel puțin. Gemenii Marsden, Alexander și Andrew. Erau cu câteva luni mai mari decât el și crescuseră împreună. Familia lui era apropiată de familia Marsden și petreceau timp la reședințele unora și altora destul de des. Anul acesta, se duceau la Castelul Huntly pentru sezonul de Crăciun. De când își putea aminti la fiecare doi ani familia lui sărbătorea la moșia ducală. Ceilalți ani îl petreceau la Conacul Marsden, și da, vicontele și vicontesa de Torrington li se alăturat și acolo.
Lucian s-a dus la casa Wharton și a lovit ușa de două ori cu dispozitivul de ciocănit. Câteva momente mai târziu ușa s-a deschis și majordomul lor l-a întâmpinat.
─ Bună seara, domnul meu, spuse el înclinându-se.
─ Vă rog să intrați.
L-a condus pe Lucian pe un hol și într-un salon. Mai mulți alți membri ai tonei erau deja prezenți—Alex și Drew printre ei. A fost surprins să-i vadă pe gemeni la ceva atât de plictisitor ca o cină. De ce erau acolo? Poate că tatăl lor îi forțase să participe, de asemenea.
─ Lucian, Andrew l-a salutat. Mă bucur să te văd aici.
─ Te rog spune-mi că ai un plan să scăpăm devreme.
Avea unul, dar acum nu era atât de sigur că va funcționa. Cu Alex și Drew la cină, nu putea invoca că uitase că avea planuri cu ei. Dar se puteau gândi la un plan, totuși. Cei trei împreună erau formidabili.
─ Aș vrea să-ți pot atenua îngrijorarea, a început Lucian.
─ Dar, din păcate, mă tem că nu te pot ajuta să scapi. Ce faceți aici oricum?
─ Angeline avea nevoie de o escortă, Alex a oferit răspunsul pregătit.
─ Mama și tata nu s-au întors încă de la țară. Nu am putut decide care dintre noi o va escorta, așa că am venit amândoi. Mizeria iubește companie și toate cele. A luat o înghițitură din coniac.
─ Părinții ar trebui să fie acasă mâine înainte să plecăm să preluăm proiectul lui tata.
Lucian a râs.
─ Ei bine, cel puțin suntem cu toții în asta. Dacă vă însoțiți sora, unde este?
Angeline Marsden era o pacoste. Majoritatea Marsdenilor erau încăpățânați și sălbatici într-un fel, dar ea reușea cumva să-i facă pe toți să pară blânzi. Îi urmărea când era tânără și de multe ori o târa și pe Emilia cu ea. Cumva, dea lungul anilor, reușise să infuzeze spiritul ei băiețesc în sora lui mai mică.
─ E acolo, în colț, cu Emilia. Drew a arătat în direcția lor.
─ Șușotesc acolo de jumătate de oră. Nu mi-e teamă să spun că mă sperie. Complotează ceva. Sunt sigur de asta.
Lucian trebuia să fie de acord cu el. Le-a studiat pe amândouă și șopteau împreună ca și cum își spuneau niște secrete întunecate. Părul blond al Emiliei era prins elegant—nici un fir deplasat. Rochia ei de un roz pal, aproape de alb, îi dădea pielii ei o strălucire moale. Angeline... Părul ei negru era prins astfel încât câteva din bucle îi încadrau fața ispititor și nu era nimic nevinovat în rochia ei. Nuanța mai închisă îi venea bine, iar ca mascul aprecia corsetul tăiat riscant.
Din când în când, una dintre ele se uita și verifica împrejurimile. Orice discutau, voiau să se asigure că nu e public. În ce îi implica Angeline Marsden sora? Fata aia avea nevoie de un paznic și dacă gemenii nu-și țineau sora în frâu trebuia să intervină și să facă ceva. În caz contrar, propria sa soră ar fi implicată în scandalul Angelinei pe care sigur îl va provoca cu firea ei.
Când se va maturiza? Ambele fete aveau 21 de ani acum. Ar fi trebui să se gândească să se așeze la casa lor și să-și găsească soți. Dar nu, ele se țineau de vechile lor trucuri și el trebuia să intervină și să le salveze.
─ Îți vei lăsa sora să o corupă pe a mea din nou? Și-a ridicat sprâncenele în direcția gemenilor.
─ Cineva ar trebui măcar să încerce să le oprească. Va fi Lucian, dar s-a gândit că măcar va încerca să se înțeleagă cu prietenii lui.
─ Cred că îți faci griji degeaba, a spus Alex.
─ Nu fac nimic de care să fie nevoie să ne preocupăm prea mult.
─ Sunt de acord. De obicei e o distracție inofensivă. În ce belele ar putea intra două fete oricum? Drew se uită în spatele lui. Tonul său avea un indiciu de curiozitate când a întrebat,
─ Acela este Julian?
Lordul Julian Kendall era un alt coleg de școală de-al lor. Era rezerva pentru un ducat și încă încerca să vadă ce voia să facă cu viața lui. Fratele lui geamăn îl va moșteni, iar Julian era liber să facă aproape orice voia cu viața lui. Se vorbea că se va înrola în armată, dar nu luase încă această decizie. Au devenit prieteni pentru că, cu două perechi de gemeni la Eton, s-au gândit că ar trebui să se unească și să facă ravagii oriunde și oricând puteau. Toți făcuseră parte din cele mai bune rele și farse pe care școala le-a văzut vreodată. Fratele lui Julian a decis să meargă pe drumul lui odată ce au mers la Oxford. A simțit că trebuie să se concentreze asupra responsabilităților sale ca viitor Duce de Weston.
Lucian ar fi trebuit să fie preocupat de același lucru. Și el era moștenitorul unui ducat. În mintea lui, tatăl său va fi responsabil mulți ani, totuși. Nu era nici măcar pe aproape de a fi pregătit să-și asume responsabilitatea de a fi Ducele de Huntly. Nu-și putea imagina prin ce trecuse tatăl său când moștenise titlul. Fusese mult mai tânăr decât Lucian era în prezent când a preluat responsabilitatea.
Julian s-a îndreptat spre ei.
─ Mă bucur să văd niște fețe familiare aici.
─ Ce dracu faci aici? Alex a întrebat, dându-și un fir blond rătăcită după ureche. Tonul vocii lui sugera că era șocat că Julian își arăta fața în societate. ─ Asta nu pare a fi distracția ta obișnuită.
─ Nu e. Julian zâmbi.
─ Dar Eleanor a vrut să vină. Nu avea pe nimeni prin preajmă care s-o însoțească. O are și pe prietena ei, Lady Hannah Jones cu ea. Deci, sunt blocat însoțind două doamne. Nu știu că sunt un desfrânat și nu ar trebui să aibă încredere în mine?
─ Ei bine, Lucian a început.
─ Eleanor este sora ta. Cred că e în siguranță în compania ta. E o piedică în ceea ce o privește pe prietena ei. I-a lovit umărul lui Julian cu mâna.
─ Nu-mi place să-ți spun, dar sunt în siguranță în grija ta.
─ La naiba, a murmurat Julian.
─ Respectabil de familie și legături de familie. N-am crezut că voi vedea ziua asta.
Cu toții se calmaseră un nivel sau două. Nu-și puteau ignora responsabilitățile oricât de mult ar fi vrut. Zilele lor sălbatice se apropiau rapid de sfârșit.
─ Există lucruri mai rele, presupun. Cuvintele lui erau mai mult sentimente interioare a lui Lucian decât orice altceva, dar spunându-le cu voce tare părea să-l calmeze puțin.
─ Mușcă-ți limba, a spus Drew.
─ Nu voi renunța la obiceiurile mele doar pentru că respectabilitatea încearcă să intre în viața mea. E prea distractiv să te oprești acum.
─ Nu crezi că te vei îndrăgosti într-o bună zi? Lucian ridică o sprânceană.
─ Mulți bărbați au renunțat la dezmăț pentru dragostea unei femei.
Râsul lui Drew răsună în cameră.
─ Nu trebuie să găsesc pe cineva pe care să iubesc. Depinde de Alex să ducă mai departe titlul. L-a împins pe Alex, care, la rândul său, i-a aruncat o privire iritată nemulțumit de responsabilitatea impusă asupra lui.
─ Asta lasă toată distracția pentru mine. Cineva trebuie să consoleze toate domnițele pe care le respinge. Mă voi ocupa de asta cu plăcere.
Lucian dădu din cap. Drew era cel mai sălbatic dintre gemenii Marsden. ─ Mă îndoiesc că Alex se grăbește să se căsătorească cu cineva.
─ Nici unul dintre noi nu se grăbește, Alex a fost de acord.
─ Avem suficient timp să vedem ce vrem în viață. Domnița potrivită va aștepta până când voi fi pregătit.
Erau multe lucruri care puteau să aștepte din punctul de vedere a lui Lucian. S-a uitat din nou la Angeline și Emilia. Nu putea să ignore îngrijorarea instinctivă. Trebuiau să fie supravegheate, dar s-a gândit că putea să aștepte până mai târziu. Nu se puteau face prea multe la o cină. Va vorbi cu Emilia de dimineața—sau mai bine după-amiază. Probabil că nu se va trezi suficient de devreme pentru un telefon social. Oricum, putea să aștepte.
─ Vor fi bine, a spus Alex ca și cum îi citea gândurile lui Lucian.
─ Voi vorbi cu Angeline în drum spre casă. Poate pot opri complotul înainte de a prinde rădăcini.
Își dorea să fie atât de simplu. Angeline Marsden avea o strălucire în ochi pe care Lucian o recunoștea. Frații ei întotdeauna vedeau schemele ei drept nesemnificative, dar Lucian o cunoștea prea bine. Voia atenție și nimeni nu i-o dădea. Dacă și-ar face timp pentru ea, poate că nu ar mai cauza atâtea probleme.
─ Cred că voi vorbi cu ele acum.
Lucian se gândise să aștepte să vorbească cu Emilia. Dacă ar fi fost doar sora lui, ar fi fost suficient, dar cu Angeline implicată ... Nimic nu putea fi lăsat la voia întâmplării. Dacă planul ei avea de-a face cu cina? Atunci să aștepte nu ar împiedica-o.
─ Vei regreta asta, a spus Alex pe un ton sigur.
─ Lasă-le împace. Sunt sigură că nu este nimic.
Lucian și-a ignorat prietenul și s-a îndreptat spre Angeline și Emilia. Încă erau concentrate la discuția lor și nici una dintre ele nu l-a observat apropiindu-se. Așadar a putut prinde un pic din conversație lor, fără ca ele să-i observe prezența.
─ Îți promit că va funcționa, a spus Angeline.
─ Te rog, spune da.
─ Dar dacă ceva nu merge bine? Nimeni nu va fi acolo să te ajute. Emilia și-a mușcat buza de jos.
─ Nu mi se pare bine.
─ Trebuie să recapitulez totul?
Ceea ce Lucian voia cu adevărat să facă era să intervină și să spună, "Da, te rog fă-o." În acest fel va ști exact ceea ce făceau, sau mai important, ceea ce Angeline complota. Emilia nu părea să fie de acord și nu avea nici o intenție să fie implicată direct. Sora lui de obicei era mai precaută decât Angeline.
─ Nu, spuse Emilia.
─ Dar promite-mi că vei veni să mă vezi imediat după ce termini. Nu voi putea să nu-mi fac griji până nu sunt sigură că ești bine.
─ Trebuie... Angeline s-a oprit și s-a întors să se uite la Lucian. Ochii ei s-au întunecat puțin.
─ Trăgeai cu urechea?
─ Deloc, răspunse el calm.
─ Dar acum că ai menționat-o—în ce anume o târăști pe sora mea de data asta?
Emilia își dădu ochii peste cap.
─ Nu am nevoie ca fratele meu mai mare să intervină și să mă protejeze de prietena mea. Întoarce-te la micul tău grup de dezmățați și planifica-ți-vă seara de ticăloșii. Suntem bine aici singure.
Mușchii maxilarului i s-au încordat la cuvintele surorii lui.
─ Mă tem că nu pot ignora ceea ce am auzit din greșeală. Îmi vei spune ce plănuiești și acum.
Râsul Angelinei fusese un pumn în stomacul lui. Voia să o scuture la realitate. De ce era atât de dificilă? Și-a făcut ochii mici. Când devenise atât de drăguță? Părul ei negru era răsucit într-un coc elegant, iar ochii ei albaștri erau ca safirele strălucind pe o pânză perfectă. Furia ei o făcea și mai frumoasă cu obrajii roșii și buzele ei roz. Voia să o sărute și ăsta era un sentiment complet nou. Unul pe care nu-l putea ignora și care îl îngrozea în moduri pe care nu le crezuse posibile.
─ Ascultă-mă, a spus Angeline.
─ Nu o implic pe Emilia în nici o schemă care să-i facă rău. Nu i-aș face asta niciodată. Pleacă și deranjează pe altcineva. Amândoi știm că nu-ți pasă de mine și ar fi mai ușor pentru amândoi dacă te-ai îndepărta de mine.
A tresărit la cuvintele ei. Ce o făcea să creadă că nu-i păsa de ea? Sigur, nu i-au plăcut unele dintre lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, dar dintotdeauna i-a păsat de ea. Îi era ca o soră... Nu, nici asta nu era adevărat. N-ar putea simți niciodată pentru sora lui ceea ce simțea pentru Angeline. Îl înfuria până la punctul de erupere și îl înnebunea într-o zi bună, dar nu a avut niciodată sentimente de soră pentru ea. Erau mult mai intense decât atât.
─ Vă las în pace deocamdată, a spus el pe cât de calm a putut.
─ Dar conversația asta nu s-a terminat.
Lucian trebuia să pună o oarecare distanță între el și Angeline. Nu îi plăcea direcția în care gândurile lui mergeau. Ceva se schimbase și luase doar un moment să se schimbe irevocabil. Nu se putea uita la ea fără să nu vadă o femeie pe care o dorea. Lucian nu ar trebui să simtă ceva atât de profund pentru ea. Era sora mai mica a lui Alex și Drew. Dacă și-ar da seama că Lucian o dorea... M-ar ucide.
Cumva trebuia să-și controleze dorința nedorită. Dacă n-ar fi făcut-o, se temea unde îl va duce calea. Va trebui, de asemenea, să găsească o modalitate de a îi clarifica lui Angeline că nu o ura. Cum va reuși să facă asta fără să o tragă în brațe și s-o sărute până leșină, nu știa. Trebuia să existe o cale de mijloc să-și poată exprima grija lui față de ea fără să o facă să creadă că au un viitor mai mult decât prieteni apropiați de familie.
Și-a ridicat capul și i-a întâlnit privirea.
─ În ceea ce mă privește, nu poți spune nimic ce trebuie să aud.
Cu acestea, s-a îndepărtat într-un acces de furie care nu a ajutat cu dorința lui în creștere. Nu își dorise niciodată o femeie atât de mult și trebuia să fie cea pe care n-o va putea avea niciodată. La naiba... Ce va face acum?
CAPITOLUL TREI
Căldura scăzuse la niveluri tolerabile, dar era încă foarte cald. Poate că Angeline se obișnuise cu zilele calde prelungite care păreau să dureze până în lunile de toamnă. În ritmul în care vremea mergea, vor avea vreme sufocantă până la Crăciun. Spera că nu pentru că sărbătorile nu ar fi la fel fără temperaturi mai reci și copaci acoperiți de zăpadă. Cu siguranță, căldura nu va dura până în lunile de iarnă, totuși. În plus, avea alte lucruri cu care să se preocupe înainte ca asta să devină o realitate.
S-a grăbit spre casa din Londra, unde doamna Emmeline Pankhurst organiza adunări pentru Uniunea Socială și Politică a Femeilor—sau USPF pe scurt. Se întâlnea în secret cu grupul de sufragete. Credea în cauza lor și voia să ajute să facă o schimbare. Angeline nu înțelegea de ce fiecare femeie din țară nu stătea lângă Pankhurst să ceară drepturi egale pentru toate femeile.
USPF își asuma multe riscuri pentru a fi auzită iar ea era pe deplin pregătită să facă ea însăși orice era necesar. Cei la putere trebuiau să-și dea seama că femeile erau mai mult decât proprietate. Doar pentru asta, ar sta cu plăcere într-o celulă de închisoare sau face greva foamei.
Angeline a ajuns la casă și a bătut la ușă. Nu erau prea mulți bărbați la aceste adunări, iar persoana care răspundea la ușă nu făcea excepție. Deși persoana care a deschis-o a fost o surpriză. Fiica lui Emmeline, Sylvia, a întâmpinat-o cu un zâmbet. Emmeline ar trebui să fie deja în sala de adunare nu să răspundă la ușă. Participa, de obicei, la desfășurarea întâlnirii și sarcina de a răspunde la ușă era lăsată altora.
─ Vă rog să intrați. Eram pe cale să începem. Christabel are o schemă nebună pe care trebuie s-o facem mai târziu astăzi. Familia Pankhurst era lidera USPF-ului. Emmeline era matriarha, iar cele două fiice ale ei mâinile ei drepte, deși Christabel era mult mai fanatică decât Sylvia.
─ Urmează-mă. Putem sta în spate împreună.
Au intrat într-o cameră mare, în care în vremuri normale se țineau baluri sau serate mari. Această adunare era o petrecere de alt fel. Fiecare femeie prezentă avea rolul ei în mișcarea sufragetei. Angeline s-a aplecat și a șoptit,
─ Sunt mulți oameni aici.
Sylvia a dat din cap.
─ Sora mea știe să atragă mulțimea.
Angeline și-a îndreptat atenția spre partea din față a camerei. Emmeline stătea pe un scaun, în față și în centru. Christabel stătea la stânga ei. Și-a ridicat mâna să indice că toată lumea ar trebui să tacă.
─ Vă mulţumesc, doamnelor. Avem multe de făcut înainte de evenimentul din această după-amiază.
Lady Hannah Jones a intrat în cameră încet și a venit lângă Angeline. S-a sprijinit de peretele și și-a îndreptat privirea spre fața camerei. Pletele ei roșcate erau prinse într-un coc perfect—nici un fir ieșit. Angeline a fost surprinsă să o vadă pe Lady Hannah la întâlnirea Pankhurst. Nu credea că ea s-ar implica vreodată în ceva ce ar putea fi considerat scandalos. Lady Hannah Jones era fiica contelui de Cavendish. Tatăl ei vorbea adesea împotriva comportamentului oricărei femei care se implica cu Emmeline Pankhurst și fiicele ei.
─ Astăzi vom mărșălui pentru drepturile tuturor femeilor. Vom cere drepturi egale în toate. Nu ar trebui să ne pierdem moștenirea pentru că ne-am născut femei și cine aici nu cunoaște o femeie legată în căsătoriei care își dorește să o poată anula. Odată ce ne căsătorim, devenim proprietatea soțului nostru și tot ceea ce avem devine de asemenea proprietatea lor. Această lege trebuie să se schimbe. Christabel și-a ridicat pumnul în aer și toate femeile au aplaudat.
─ Femeile care trebuie să muncească să își întrețină familiile ar trebui să aibă salarii egale și dreptul la condiții de muncă echitabile. Nu suntem mai insignificante datorită genului nostru.
─ Femeia are dreptate, a murmurat Lady Hannah.
─ Nu știai la ce participi? Angeline nu s-a putut abține să nu întrebe.
─ De ce ești aici?
Lady Hannah a oftat și s-a întors să-i întâlnească privirea. Ochii ei îi aminteau Angelinei de iarba moale într-o zi caldă de vară—nuanța aproape la fel, chiar dacă păreau tari ca un smarald.
─ Tatăl meu este un dur. Vorbește non stop despre răul femeilor Pankhurst. Ridică uşor din umeri.
─ Am decis să acționez și să-i sfidez toate decretele. Acesta e primul meu pas și sincer nu știam la ce să mă aștept.
Angeline putea înțelege asta și părerea ei despre Lady Hannah a crescut cu noile informații. Studiase grupul cât mai mult posibil înainte de a decide să li se alăture. Aveau multe convingeri radicale, dar ea credea pe deplin în binele pe care sperau să-l realizeze prin acțiunile lor. Uneori a risca totul se merita pentru că ar putea duce la cele mai mari recompense. Dacă, în cele din urmă, legile se schimbau pentru a ajuta a face femeile mai egale, se merita.
─ Nu vei regreta că ai decis să vi, i-a spus Angeline.
─ Asta va face o diferență în viața noastră a tuturor.
─ Nu sunt atât de sigură că veți vedea rezultatele pe care credeți că le veți vedea, a răspuns lady Hannah solemn.
─ Multor bărbați nu le place ideea ca femeile să fie văzute ca fiind egale. Să schimbăm opinia bărbaților va dura mult mai mult decât ne va plăcea.
Din păcate, Lady Hannah spunea adevărul. Majoritatea bărbaților din familia ei încă credeau că îi puteau dicta tot timpul. La naiba, chiar și bărbații care nici măcar nu îi erau rude făceau asta destul de des.
─ Trebuie să începem de undeva.
Lady Hannah a dat din cap.
─ Și de acea sunt aici. Crezi că această paradă va fi atât de înfricoșătoare pe cât sună?
Angeline venise la multe întâlniri, dar nu participase de fapt, la niciunul dintre evenimente. Parada va fi prima ei incursiune în marș împotriva nedreptății sociale.
─ Cred pe deplin că va fi o experiență pe care niciuna dintre noi nu o va uita.
Christabel Pankhurst și-a încheiat discursul și a explicat unde urmau să se întâlnească mai târziu în acea zi. Când vor demonstra pe străzile Londrei, toată lumea va nota. O parte din Angeline era la fel de îngrozită precum Lady Hannah recunoscuse deschis. Cel puțin nimeni nu se gândea s-o caute la paradă. Emilia promisese să o acopere, iar mama Angelinei credea că își va petrece toată ziua la casa Huntly. Va fi bine—spera ...
Lucian a intrat în casa părintească cu unicul scop de a-și căuta sora. Trebuia să știe în ce o târa Angeline pe Emilia. Ceva adânc în interiorul lui îi spunea că orice plănuia nu se va termina deloc bine. Trebuia să le protejeze pe ambele de ele însuși. Angeline a fost mereu imprudentă și nechibzuită. Emilia a vrut să o imite de la început. Nu își dădea seama că Angeline o va conduce în cele din urmă la un scandal.
Gemenii Marsden, Andrew și Alexander, au decis cu mult timp în urmă să o lase pe Angeline să facă ce vrea. La naiba, erau la fel de nebuni uneori. Își asumau multe riscuri și nu se gândeau de două ori înainte de a intra orbește într-o situație. Lucian înțelegea de ce Emilia o plăcea atât de mult pe Angeline. Uneori, Lucian credea că o place un pic prea mult, dar asta era o problemă pentru o altă zi.
A mers pe hol și a deschis ușa care ducea în camera de zi. Emilia stătea așezată pe canapea lângă o fereastră citind o misivă. Nu a părut să-l observe intrând și asta i-a dat elementul surpriză. Oricare era conținutul notei ei, o captiva și îl făcea să vrea să o citească și el. Poate că i-ar da un indiciu asupra planului pe care îl avea cu Angeline. A făcut trei pași mari spre ea și i-a smuls-o din mână.
─ Ce avem aici?
Ea a sărit în picioare și a sărit în sus, încercând să i-o ia, dar el era considerabil mai înalt decât ea și capabil să o țină încât să nu ajungă.
─ Dă-mi-o înapoi, a cerut Emilia. Și-a fluturat brațele în aer, fără rezultat, apoi a răsuflat frustrată și s-a holbat la el. Apoi, nu a renunțat atât de ușor, l-a călcat cu tocul într-o încercare de a-l face să o lase mai jos. Durerea i-a fulgerat prin degete, dar Lucian era dur și nu a cedat tacticii ei.
Lucian a ținut scrisoarea sus. Ar fi preferat să-i spună ce se întâmplă ea însăși. Invadarea intimității ei nu a fost niciodată ceva care i-a plăcut, dar ar fi făcut-o în cazul în care trebuia să îi asigure siguranța.
─ Ce este atât de important de ai nevoie de ea atât de mult? Este o scrisoare de dragoste?
Obrajii Emiliei s-au înroșit la tachinarea lui. Era o scrisoare de dragoste? Glumea când a spus asta, dar sora lui mai mică avea un iubit? Nu era sigur că-i plăcea ideea ca vreun bărbat să o curteze. Partea lui logică își dădea seama că în cele din urmă se va așeza cu cineva... Dar, trebuia să fie acum?
─ Bineînțeles că nu, a spus ea.
─ E ceva personal. Te rog, dă-mi-o înapoi.
─ Personal, spui? A deschis-o deasupra capului, ca să o poată citi.
─ Asta mă face să vreau să o citesc și mai mult.
─ Nu. L-a lovit în stomac și el s-a aplecat.
─ Nu fi un nesimțit și dă-mi-o înapoi acum.
─ Ăsta nu e limbaj de domnișoară, a șuierat el. I-a dat un pumn serios, iar el regreta că o învățase să dea unul adecvat. La vremea aceea, a crezut că îl va folosi pe altcineva în afară de el.
─ Cine te-a învățat cuvântul ăsta?
Își dădu ochii peste cap.
─ Te-am auzit spunându-i-l lui Drew de câteva ori. Dacă nu-ți place, n-ar trebui să-l lași să-ți iasă din gură.
La naiba. De ce trebuia să aibă dreptate?
─ N-ar trebui să tragi cu urechea la conversații care nu au nimic de-a face cu tine.
Ridică o sprânceană.
─ Dacă nu vrei să aud lucruri care nu-ți plac, atunci poate că nu ar trebui să le spui în mod regulat. Emilia și-a întins mâna și a gesticulat spre scrisoarea ei.
─ Acum nu te mai juca și dă-mi-o înapoi. Credeam că nu te mai porți ca un copil când ți-ai cumpărat propria casă.
Cumpărase casa pentru că nu suporta apartamentele de burlaci care erau disponibile. Lucian voia spațiu și s-a gândit de ce nu ar avea ceva mai elaborat. Dacă s-ar căsători, ar avea nevoie de ceva unde să-și ducă soția și refuza să se mute înapoi acasă. Era marchizul de Severn și asta venea cu responsabilități.
─ Ți-o dau înapoi dacă-mi spui ce vorbeai cu Angeline aseară la cină.
Și-a înclinat capul într-o parte și l-a privit gânditoare.
─ Nu îți spun secretele Angelinei. Dădu din cap.
─ Dacă vrei să știi ce face, du-te și întreabă-o.
Sora lui mai mică știa cu siguranță ceva... Era prea evazivă ca să creadă altceva. El chicoti ușor.
─ E mai ușor să te întreb pe tine. Angeline mi-ar spune să mă duc la naiba și va încerca să-mi dea un genunchi în boașe. Era o rebelă de neegalat.
─ Știi că vrei să-mi spui. Scutește-ne pe amândoi de probleme și începe să vorbești.
─ Nu, a răspuns ea beligerant și și-a pus mâinile în șolduri subliniind nemulțumirea ei.
─ Nu poți să vii aici și să-mi dai ordine. Păstrează scrisoarea. Am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.
A trecut pe lângă el enervată. Lucian s-a încruntat. Nu mersese cum a plănuit. Chiar nu voia scrisoarea înapoi? De ce a luptat atât de mult pentru ea dacă nu însemna nimic? Nu, nu mergea așa.
─ Pe mine nu mă păcălești.
─ Nu-mi pasă, a strigat ea peste umăr.
─ Ești cel mai rău frate.
Dacă chiar nu-i păsa, atunci el va citi scrisoarea. A deschis-o și a scanat conținutul rapid. A înjurat când și-a dat seama ce conținea. Emilia știa exact ce făcea. Angeline se băgase în mai mult decât era conștientă și acesta era modul ei de a se asigura că primea ajutor, fără a-i pierde încrederea. Lucian îi furase scrisoarea, iar Emilia nu l-a putut opri să nu o citească. Asta era suficientă negare plauzibilă iar el avea un nou respect pentru sora lui mai mică.
Asta tot nu îl ajuta să-și rezolve cea mai imediată problemă. Nu știa exact unde sau când va avea loc această paradă ridicolă la care Angeline decisese să participe. Cum se presupunea să salveze răsfățata de ea însăși dacă n-o putea găsi? Probabil că nu avea nici timp să le ceară ajutorul lui Andrew sau Alexander. O parte din el se întreba dacă ar sări să-și salveze sora iresponsabilă dacă ar ști. Trebuia să creadă că ar face-o. Credeau că Angeline trebuia să-și facă propria cale, dar aderarea la cauza sufragetelor ar putea-o ucide.
Depindea de Lucian s-o salveze, iar el va face tot ce era nevoie să se asigure că ea ajunge acasă nevătămată. Angeline probabil îl va urî pentru asta, dar putea trăi cu aceste consecințe. Atâta timp cât era bine, nimic altceva nu conta.
Конец ознакомительного фрагмента.
Текст предоставлен ООО «ЛитРес».
Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию (https://www.litres.ru/pages/biblio_book/?art=65495092) на ЛитРес.
Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.