Читать онлайн книгу «Fata Din Oraș - O Poveste» автора T. M. Bilderback

Fata Din Oraș - O Poveste
T. M. Bilderback
Un detectiv care este pe urmele unui criminal cu sânge rece se lasă distras de o tânără superbă.
Câteva crime înspăimântătoare au fost comise în Satul Boem, în districtul cultural al orașului. Toate victimele sunt de sex masculin și ultima dată au fost văzute dansând în câteva cluburi din Sat. Detectivul John Yates și detectivul James William Coleman, poreclit „Jim Bill”, au fost trimiși să supravegheze unul din aceste cluburi de noapte, căutând persoana care este în spatele „Crimelor Dansante”. Dar situația se complică atunci când detectivul Coleman face o obsesie pentru o tânără foarte frumoasă pe care o vede în club. Fiecare bărbat se holbează la ea. Fiecare bărbat o vrea doar pentru el. Oare această fată îl va face pe Coleman să piardă șansa de a prinde criminalul? Aflați totul în povestea neobișnuită scrisă de T. M. Bilderback, inspirată de cântecul lui Nick Gilder, „Hot Child in the City”!


FATA DIN ORAȘ
O POVESTE
De
T. M. Bilderback
Traducere de: Cristina Botîlcă
––––––––
Copyright © 2013 de T. M. Bilderback
Coperta este realizată de Christi L. Bilderback
Toate drepturile rezervate.

Cuprins
Pagina de titlu (#u31406741-2cae-584e-b3b2-784376558d20)
Pagina de copyright (#u2c946e0c-fc72-511c-b618-ab0a557dbbda)
CONȚINUT | Informații despre drepturile de autor | Fata din Oraș | Despre Autor | Alte Opere ale Autorului (#u942c93c3-ebfd-50e2-90d4-f3412de0cfdc)




CONȚINUT
Informații despre drepturile de autor
Fata din Oraș
Despre Autor
Alte Opere ale Autorului


— Chiar nu știu, Johnny! zise detectivul de gradul trei James William Coleman.
Câțiva din ceilalți detectivi făceau referire la el folosind numele „Jim Bill”, ca un fel de tribut adus sângelui sudic al lui Coleman și vechiului serial de televiziune The Waltons
. El nu avea nimic împotrivă. Îl făcea să se simtă special. Bineînțeles, Jim Bill era special. Făcea parte din Poliție de doar cinci ani. Se angajase aici imediat după ce terminase facultatea cu o diplomă în Justiție Penală și fusese promovat la rang de detectiv de gradul trei în doar patru ani. Avea doar douăzeci și șapte de ani.
Partenerul său, John Yeats, detectiv de gradul unu, stătea la masă cu el. Se aflau într-un club mic în Satul Boem, din zona culturală a orașului, și fuseseră repartizați la soluționarea cazului „Crimele Dansante”. Patru oameni fuseseră uciși în oraș și toți mutilați și dezmembrați într-un fel oribil. Inima și ficatul fuseseră scoase din fiecare victimă și se presupunea că ucigașul lua trofee de la ele. Faptul că le lipseau organe nu fusese destăinuit presei, pentru ca Poliția să poată elimina din start mărturiile false.
Fiecare victimă fusese văzută dansând într-unul din cluburile din oraș înainte să fie ucisă. Toate erau de sex masculin.
— Ce nu știi, Jim Bill? întrebă Yates, între două înghițituri de bere. Coleman luă o gură din propria halbă.
— Nu știu dacă e o idee bună să supraveghem câte un club în fiecare noapte.
Făcu un gest înspre ei doi.
— Uită-te la noi! Chiar dacă ne îmbrăcăm în haine de civili, tot „polițist” ne scrie pe frunte.
— Hei, asta vrea căpitanul, nu? zise Yates. Așa că suntem aici. Bău mai mult din bere.
— Cred că da, răspunse Coleman. Râse. Încă vreo câțiva ani și o să fim prea bătrâni ca să mai supraveghem cluburi de noapte.
Ca răspuns, Yates râse și el. Poate pentru că avea treizeci de ani. Când se opri, ridică halba de bere ca să mai ia un gât. Involuntar, privirea îi căzu pe ringul de dans. Căscă gura și mâna i se opri în aer. Observându-l, Coleman își ridică ochii înspre el.
— Ce te-a apucat?
Își întoarse capul ca să privească în aceeași direcție ca Yates. La început, Coleman nu văzu nimic. Apoi, văzu totul. Gura i se căscă într-un hău imens și ochii i se bulbucară.
Fata era îmbrăcată în negru. Un maiou negru cu bretele subțiri. Pantaloni scurți negri și adidași negri, fără șosete. Avea părul fie castaniu închis, fie brunet, era foarte puțin machiată și avea picioare lungi și bine conturate, bronzate exact atât cât trebuie. Avea ochii de un căprui întunecat, cu gene neobișnuit de lungi. Trupul ei, cât se putea ghici prin maiou și pantaloni, era perfect proporționat.
Dansa. Nu părea să danseze cu cineva anume, însă cei doi detectivi nu puteau fi siguri de asta.
Era cea mai frumoasă fată pe care Coleman și Yates o văzuseră vreodată.
În sfârșit, când luă o pauză și dispăru din vedere, cei doi bărbați se mișcară din nou.
— Doamne Dumnezeule! șopti Yates. Ai văzut-o?
Coleman era la fel de uimit ca Yates. Dădu din cap.
— Am văzut-o. Am crezut c-o să-mi cadă fața!
Tocmai atunci, chelnărița veni la masa lor.
— Vă mai aduc ceva?
— Da, te rog, răspunse Yates. Fac cinste, Jim Bill.
— O bere, atunci, zise Coleman. Nu te supăra, poți să ne ajuți cu ceva? o întrebă el pe chelnăriță. Îi arătă insigna. Uneori, asta îi făcea să-și dea drumul la limbă.
Chelnărița zâmbi.
— Sigur! Ce vrei să știi?
Coleman afișă un rânjet bleg.
— Aș vrea să aflu numele acelei fete, cea care era îmbrăcată în negru.
Chelnărița scoase un hohot de râs.

Конец ознакомительного фрагмента.
Текст предоставлен ООО «ЛитРес».
Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию (https://www.litres.ru/pages/biblio_book/?art=48773524) на ЛитРес.
Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.