Minciuni De Familie
Dawn Brower
O tânără descoperă secrete despre familia ei care o vor afecta în moduri pe care nu și le-ar fi putut imagina niciodată... Amethyst Keane își duce o existență singuratică. Pe când era copil, mama sa obișnuia să se mute de atâtea ori, încât a renunțat să aibă o viață normală și prieteni. S-a dedicat studiului și și-a publicat prima revistă la șaptesprezece ani. După aproape trei ani devine complet independentă și la fel de singură ca întotdeauna. Plecând într-o detașare pentru revista sa, Amethyst ajunge să viziteze un mic oraș de coastă. Pe când se afla acolo, întâlnește un bărbat și, pentru prima dată, simte ca și cum ar putea să renunțe la viața sa solitară. În timp ce explorează fantomele legendare ale orașului ajunge, de asemenea, să descopere secrete și minciuni legate de familia sa și își dă seama că poate are mai multe în comun cu spiritul care bântuie insula Ghost Peak decât ar fi crezut vreodată.
Minciuni de familie
Copyright 2019 © Dawn Brower
Copertă: Victoria MillerToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi utilizată sau reprodusă în format electronic sau tipărit fără permisiunea scrisă, cu excepția scurtelor citate cuprinse în recenzii.
publicat de Tektime
Contents
CAPITOLUL 1 (#ud285b025-6f9c-597e-9d6c-cce090c5f18c)
CAPITOLUL 2 (#ub5c81e43-92d1-5c13-a547-7407c081d374)
CAPITOLUL 3 (#ud5ea0d37-7d93-534b-9e3d-68f355466cf4)
CAPITOLUL 4 (#u53de3476-b7fa-5df5-abfc-696ad7ea31ca)
CAPITOLUL 5 (#u8c033c08-989e-53e9-abdf-7db840a01672)
CAPITOLUL 6 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 7 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 8 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 9 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 10 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 11 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 12 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 13 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 14 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 15 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 16 (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL 17 (#litres_trial_promo)
EPILOG (#litres_trial_promo)
DESPRE AUTOR (#litres_trial_promo)
De asemenea autor DAWN BROWER (#litres_trial_promo)
Extras: Un Sărut Păcătos (#litres_trial_promo)
CAPITOLUL UNU (#litres_trial_promo)
Această lucrare este o ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produse ale imaginației autorului sau sunt utilizate în mod fictiv și nu trebuie interpretate ca reale. Orice asemănare cu locuri actuale, organizații sau persoane, vii sau decedate, este o pură coincidență.
Kindred Lies
CAPITOLUL 1
Amethyst se plimba îndreptându-se spre un hotel elegant cu balcoane spațioase, impunătoare, ce împrejmuia o casă albă pitorească. Era mai mult o pensiune cu mic dejun decât un hotel propriu-zis. Ceea ce îl făcea să pară și mai atrăgător era faptul că avea o plajă privată. În timp ce traversa parcarea, admiră valurile care se loveau de țărm într-un amestec de spumă albă și albastră ca cerul. Ceva legat de lac sau orice alt corp de apă o relaxau. Își închise ochii și inhală mirosul de apă din aer. O liniște o cuprinse și se simți acasă când, în realitate, nici nu avea vreo idee ce înseamnă acasă de fapt.
Își deschise ochii și își continuă drumul spre biroul principal. Odată ajunsă acolo, păși înăuntrul biroului unde se simțea aerul condiționat. Un tip lucra în spatele biroului, iar corpul său absolut superb o lăsă fără cuvinte. Din profil, părul lui de abanos întunecat îi curgea în valuri dezordonate până la ceafă, potrivindu-se cu linia maxilarului și cu barba nerasă atrăgătoare. Dinții îi atingeau ușor buzele pline, dând impresia de iritare sau, poate, doar un gând profund. Amethyst aproape că se ura să îl întrerupă, dar călătorise destul de mult și avea nevoie disperată de o mică pauză în camera ei înainte de a-și începe cercetările. Tuși puțin pentru a-i atrage atenția.
- Scuzați-mă!
Bărbatul se întoarse imediat. Era complet atent la ea și, din nou, Amethyst se minună de frumusețea pur masculină din fața ei. El aruncă o privire spre ea, surpriza i se întipări pe față și își ridică ambele sprâncene. Reuși să scape de șoc printr-o clipire a ochilor. Buzele ei se întredeschiseră și, dintr-o dată, nu mai putu respira. Bărbații nu ar trebui să fie atât de uimitori și să îți taie respirația... Acesta se ridică de la birou și veni să o salute de parcă nimic important nu s-ar fi întâmplat. Ea se luptă pentru a-și păstra controlul și abia se adună înainte ca el să rostească:
- Pot să vă ajut?
Amethyst își mușcă buza în semn de apreciere. Mușchii bărbatului se conturau sub cămașa de culoarea indigoului, iar jeanșii îi atârnau pe șoldurile trupului său bine lucrat. La naiba… Amethyst refuza să se lase vrăjită de farmecul sau de chipul lui uimitor. Își așeză mâinile pe biroul de recepție și răspunse:
- Am o rezervare.
Dumnezeule, oare ar fi putut să sune mai pretențios de atât? Ce naiba era în neregulă cu ea?
- Numele?
Amethyst, încă amețită de frumusețea lui fizică, îngăimă tulburată:
- Poftim?
Era clar că trebuia să se adune dacă ajunsese să fie atât de afectată de un simplu proprietar de hotel. Ei bine, asta dacă într-adevăr el deținea hotelul... Putea fi doar un angajat.
- Am nevoie de numele oferit la rezervare. Zâmbi larg și amuzat în timp ce se aplecă peste biroul de recepție. Privirea lui o măsură din cap până în picioare cu apreciere evidentă - ochii lui turcoaz păreau să scânteieze cu interes. Amethyst își înghiți nodul din gât. Nu. Nu era pentru ea...
Își dădu toată silința să pară nonșalantă în timp ce răspunse:
- O, îmi pare rău. Am călătorit mult și mintea mea e puțin rătăcită. Rezervarea ar trebui să fie pe numele de Amethyst S. Keane. Grozav, deja arăta ca o idioată, iar acum cu siguranță a sunat ca și cum ar fi una. Tipul probabil avea femei care îi făceau zilnic ochi dulci. Iar ea tocmai ajunsese să se alăture nenumăratelor femei care cădeau la picioarele lui. O, ce treabă bună, Amethyst! Minunat mod de a face impresie. Nu se putu ea abține să se mustre. În majoritatea timpului, ea deținuse controlul. A trebuit să crească alături de o mamă care lua decizii în baza unui capriciu, dar, din anumite motive, acest bărbat din fața ei reușise să îi transforme creierul în terci.
- Inițialele dumneavoastră sunt A.S.K.? Ochii lui se umplură din nou de amuzament în timp ce o studia.
- Asta înseamnă că pot să vă cer
orice?
Tonul lui era ușor și aproape afectuos. Probabil că auzea lucruri aiurea sau poate că voia să le audă. Era dificil să fie sigură. Se putea să greșească, însă credea că aceasta a fost o încercare de a flirta cu ea. Amethyst nu avea în general mult timp liber la dispoziție, așa că viața ei amoroasă mergea în direcția inexistenței. S-ar putea dovedi utilă în șederea ei aici. Asta dacă și-ar da seama cum să-și determine creierul să funcționeze în prezența lui. Dacă ar fi un localnic ar putea să o ajute cu cercetările. Să flirteze la rândul ei deveni prioritatea numărul unu. Își flutură genele atât de provocator pe cât putu și răspunse flirtului tachinator.
- Ei bine, aceasta se regăsește oarecum sub semnătura mea în revista pentru care scriu. Mama trebuie să fi știut că voi fi atât de iscoditoare, așa că s-a asigurat că vin cu o etichetă de avertizare.
Nu îi spuse că era redactorul-șef și că de fapt deținea și conducea revista... ASK Magazine fusese proiectul ei de suflet care a luat naștere încă de pe vremea când era în penultimul an de liceu. Asta a fost... acum trei ani. Înființarea unei reviste la șaptesprezece ani a fost o sarcină ambițioasă. Cumva, nu numai că a reușit să o facă, dar a și avut succes în implementarea sa. A fost multă muncă și nu ar fi putut să o iubească mai mult nici dacă ar fi încercat.
ASK a fost forța ei motrice și a făcut-o o femeie bogată înainte de a împlini 18 ani. La aproape douăzeci de ani, putea să facă aproape orice își dorea. Revista era în cea mai mare parte digitală, dar putea fi achiziționată și în format printat de către cine dorea. În era instantului, digitalul vinde mai mult în comparație cu orice altă publicație tipărită. Își întoarse atenția către bărbatul din fața ei. Dacă își dorea ajutorul lui trebuia să fie mai bună la acest flirt. Și, ca să fie realistă, nu s-a priceput niciodată la asta.
- Deci, de la ce vine „S-ul”? întrebă el, chicotind ușor.
Oftă ușor pentru că ura cel de-al doilea nume pe care mama sa decisese să i-l dea. Inițialele i-au venit mai ușor doar datorită explicației. Amethyst recunoștea că nu i-a plăcut niciodată cel de-al doilea nume al său și, cu siguranță, nu se vedea schimbându-și opinia prea curând.
- Solstice
, admise ea fără nicio plăcere.
El nu reacționă așa cum se aștepta ea la numele ei neconvențional. În schimb, abordă o direcție complet diferită și își arătă propria fire iscoditoare. Un zâmbet molipsitor îi apăru pe chipul frumos în timp ce răspunse:
- Asta e foarte interesant. Mama ta a dat dovadă de creativitate când te-a numit astfel. Ai surori? Îmi pare rău dacă e prea personal, dar eram curios dacă a putut ține pasul cu standardele înalte pe care și le-a setat.
Amethyst își clătină ușor capul înainte și înapoi, amețită de fascinantele oceane albastre-verzi ale ochilor lui în care se pierduse.
- Din păcate, sunt singură la părinți. A devenit clar pentru mama mea că nu va putea crea un alt copil la fel de perfect ca și mine, așa că a abandonat ideea. De ce să mai încerci când ai obținut deja perfecțiunea?
Să fie sinceră, mama ei era foarte nestatornică; în plus, nu voia să explice tendința mamei sale pentru exagerare, lucru care o făcea adesea pe regina declarată a dramei să arate bine prin comparație.
- Nu pot spune că a greșit în această privință, până în prezent tot ce văd este ideal.
- Ce pot să spun? Sunt destul de aproape de perfecțiune. Gura ei nu putu rămâne închisă, iar gândurile i se revărsară înainte să poată gândi altfel. Această călătorie s-ar putea dovedi a fi destul de distractivă. Cu condiția ca mama ei să nu vină pe neașteptate și să o strice. Lyoness Keane avea probleme cu statul într-un singur loc mai mult timp.
- Mama ta trebuie să fi fost nemaipomenită dacă are o fată așa drăguță ca tine. Buzele lui se strânseră puțin ca și cum se lupta să nu râdă.
Comentarii de genul ăsta merg doar pentru a arăta cum aparențele pot fi înșelătoare. În copilărie a avut atât de mulți „tați” încât nu l-ar recunoaște pe cel adevărat dacă l-ar vedea. Lyoness se „îndrăgostea” adesea de primul bărbat care îi acorda atenție. Știa că mama ei nu avusese sentimente puternice pentru niciunul dintre bărbații din viața sa. Ei doar au jucat un rol în a o ajuta să scape de singurătate. Așa că, atunci când se enervau, o lua pe Amethyst și se mutau pe pășuni mai verzi. Din păcate, pășunile nu au devenit niciodată mai verzi. Așa că, în final, Amethyst nu avea rădăcini și nu aparținea niciunui loc.
- Mmm, da, mama este frumoasă. Asta nu fusese o minciună. Lyoness Keane era superbă și ar fi putut fi model dacă și-ar fi ales acest drum în carieră. În schimb, a vrut să fie răsfățată și a găsit bărbați bogați care să aibă grijă de ea.
- Sunt sigur că este, răspunse el, păstrându-și tonul prietenos. În regulă, hai să te înregistrăm. Apăsă pe câteva taste pe computerul aflat în fața lui, după care își ridică privirea și spuse:
- Trebuie să întreb, ai vreo poreclă? Amethyst este un nume destul de lung.
- Nu, întotdeauna a fost Amethyst. Poate că ar trebui să aibă o poreclă, gândi ea, dar asta ar implica să aibă prieteni care să o folosească. Însă numărul mare de deplasări nu au ajutat-o în acest sens. După un timp, a încetat să mai încerce și a devenit retrasă. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a putut să creeze această revistă la o vârstă fragedă. Nu făcea ceea ce copiii obișnuiți făceau și a ajutat-o să uite cât de singuratică poate fi viața ei.
El îi zâmbi și îi făcu cu ochiul în timp ce mai apăsa câteva taste.
- Va trebui să remediem asta cât timp stai la noi. Își încreți sprâncenele în timp ce studia ecranul calculatorului. Aaa, aici era. Văd că vei sta la noi câteva săptămâni. Dacă rămâi fără lucruri care să te destindă, te poți întoarce să mă vezi.
Ochii lui Amethyst se măriră la cuvintele lui. Cumva i-a făcut avansuri? Nimeni nu mai flirtase cu ea atât de deschis înainte. Flirtul ei anterior păru stângaci și ciudat. Oare voia să vadă unde ar putea duce asta? Nici nu-și amintea când a mai fost vreodată atât de atrasă de vreun bărbat înainte. Era aproape prea frumos încât o durea să îl privească. După câteva minute de liniște, el începu să turuie, aducând-o înapoi în prezent.
- Vreau să spun că am trăit aici toată viața și probabil știu mai multe despre atracțiile locale decât a-i găsi pe un site web. Doamne, o dau în bară! Bună, sunt Cooper și mi-ar plăcea să petrec ceva timp cu tine cât ești aici.
Cât de adorabil e faptul că a crezut că trebuie să se explice. Amethyst îl plăcu instantaneu și se gândi că îi va plăcea să îl cunoască mai bine. Îi aruncă un zâmbet liniștitor:
- Încântată de cunoștință, Cooper. Of, era o nebunie... Sunt Amethyst, dar deja știi asta. Oare ce ar mai putea face pentru a părea și mai împrăștiată? Aș putea primi acum cheia de la camera mea?
El o ținea strâns în palma sa. Dacă a ghicit corect, Cooper nu ar fi vrut să o lase să plece. Se uită în jos la mâna sa și mormăi cu uimire, dregându-și vocea:
- Ooo, da, probabil că asta ar ajuta. Stai în camera 13. Este la etaj, în capătul holului. Apoi îi întinse cheia și îi arătă spre scara deschisă de lângă coridor.
- Mulțumesc, răspunse ea în timp ce el îi înmână cheia.
- Sper să ai o ședere plăcută! și o privire dezamăgită îi umbri ochii.
Oricât de mult își dorea să-l cunoască mai bine, nu voia să-i ofere o impresie greșită. Nu voia să se arunce în brațele oricui. Se respecta prea mult ca să se lase să cadă în fața primului bărbat frumos care reușise să îi facă inima să bată mai tare. Amethyst Keane nu va fi o femeie ușoară, iar dacă va decide să meargă mai departe cu el... atunci va fi o decizie atent gândită. A fost drăguț și chiar ar fi avut nevoie de ajutorul lui mai târziu, așa că i-a oferit o speranță de care să se agațe.
- Poate că o să profit de oferta ta.
- Ooo? își ridică el sprâncenele de curiozitate.
- Mă voi întoarce la tine mai târziu după ce mă voi odihni. Cu aceste cuvinte, ea se întoarse lăsându-l să o aștepte. Amethyst se opri și privi de-a lungul camerei principale, decorată cu multă pricepere. O canapea mică și două scaune de pluș flancau o măsuță aflată în fața unui șemineu decorat cu marmură. Marmura de-a lungul coloanei șemineului prezenta sculpturi detaliate. Ar fi vrut să își treacă degetele peste ele și să studieze fiecare fațetă, însă poate altădată. Lucruri mai presante trebuiau făcute înainte ca ea să se poată lăsa pradă capriciilor la întâmplare. Întorcându-se, își îndreptă atenția către Cooper și îi zâmbi înainte de a păși pe scară. Ajunsă la baza scărilor, se întoarse și îi întâlni din nou privirea.
- Da, nici eu nu mă satur să te privesc, gândi ea. După care îi aruncă un zâmbet rapid înainte de a spune:
- Am uitat să întreb: unde aș putea găsi un loc bun pentru a mânca?
Un zâmbet strălucitor i se formă pe față de parcă ar fi câștigat cel mai mare premiu din viața sa. Farmecul lui Cooper ieși la iveală dintr-un zâmbet de un milion de wați. Amethyst își înclină capul și se gândi din nou cât de greu îi este să aștepte să-l cunoască mai bine.
- Sunt doar câteva locuri în oraș unde a-i putea să mănânci. Probabil ai trecut deja pe lângă ele în drumul tău încoace. Este un mic restaurant italian care face pizza și paste excelente. Se numește „La Giovanni”. Iar dacă vrei ceva mai tradițional, de exemplu un burger, atunci îți sugerez să mergi la North Point Café.
Hm, asta este chiar o selecție mai mare decât ar fi crezut. Dădu din cap spre el și spuse:
- Mulțumesc!
Fața lui Cooper deveni abătută atunci când nu primi nicio invitație de a o însoți în cercetările ei:
- Nicio problemă.
El trebuie să fi presupus că ea îl va invita să i se alăture. Poate într-o altă zi, căci azi nu se simțea pregătită pentru companie. Avea nevoie de timp să proceseze totul și să își facă un plan. Se întoarse spre scări și urcă până în vârf. Fiecare pas pe care îl făcea o ducea mai aproape de camera care urma să-i fie casă pentru următoarele săptămâni. Până acum, această vacanță a fost în topul listei ei de locuri preferate vizitate vreodată. Așa că spera ca ea să se ridice la așteptările sale.
1 Un joc de cuvinte pornit de la englezescul „ask” (a cere)
2 În traducere „Solstițiu”
CAPITOLUL 2
Amethyst se apropia de scările care duceau către camera sa. Cooper nu putea să o mai vadă nici dacă ar fi încercat. Îi mulțumi în gând îngerului lui păzitor pentru că a adus-o la pensiunea familiei sale. Niciodată nu îi mai trecuse pragul o femeie atât de frumoasă. Fața ei familiară îl lăsase mut de uimire încă de la început, făcându-l să-și găsească cu greu cuvintele. Când și-a ridicat privirea și a văzut-o pentru prima oară a crezut că probabil își imaginează. Părul ei în bucle întunecate i se revărsa pe umeri. Ochii ei strălucitori de un verde măsliniu îl ținură captiv câteva secunde. Privind-o, se întrebă dacă nu cumva pensiunea lui era bântuită, după cum susțineau legendele locale. I-au trebuit câteva secunde să-și amintească să vorbească. S-a simțit extaziat când a realizat că în fața lui stă o femeie în carne și oase, și nu o născocire a imaginației lui. Ea semăna prea mult cu cineva despre care toată lumea credea că a murit cu mulți ani în urmă, datorită frumuseții sale nepământene. Amethyst Keane era o enigmă și el intenționa să-i descopere toate secretele. Norocul lui era că ea va rămâne în oraș câteva săptămâni, ceea ce-i oferea timpul necesar pentru a studia pe deplin totul despre ea.
Ușa pensiunii se deschise. Cooper își ridică privirea și îl văzu pe cel mai bun prieten al său, Benjamin Anderson, pășind înăuntru. Amândoi s-au născut și au trăit în North Point toți cei 21 de ani ai lor. Fiecare a moștenit o parte din afacerile familiei sale. Niciunul nu a mers la facultate pentru că familiile lor aveau așteptări care nu includeau și acea cheltuială suplimentară. Cu toate acestea, Cooper urmase niște cursuri online. Oare cum se așteptau ca el să conducă o pensiune fără vreo cunoștință reală despre cum să facă asta și cum să producă profit? Familiile lor se bazaseră prea mult pe el pentru a menține această afacere. Prietenul său era într-o situație similară, însă el nu a arătat niciodată vreun semn că și-ar fi dorit să își continue studiile.
Ben se îndreptă spre biroul de recepție și se aplecă peste el.
- Hei, Coop, poți să pleci de aici ca să ieșim cu barca?
Cooper dădu din cap.
- Mi-aș dori să pot, dar am multe de făcut aici. Azi e ziua liberă a Oliviei, așa că sunt de serviciu toată noaptea. Poate putem ieși mâine. Știi că tata nu mai vine pe aici.
Benjamin se încruntă înainte să spună:
- La naiba. Ce aiurea. Ar fi fost distractiv. Nu am avut ocazia să ies anul acesta cu barca. Munca m-a omorât. În sfârșit, am o noapte liberă, iar cel mai bun prieten al meu nu se poate aduna.
Familia lui Ben deținea singura firmă de construcții din oraș. Nu trecea nicio zi fără să aibă un flux constant de lucrări de finalizat. Perioada anului sau anotimpul nu contau pentru că aveau multe lucrări de făcut în împrejurimi. Aveau atât de multe contracte încât deseori făceau cu greu față cerințelor. Din fericire, Anderson Construction avea mai mulți angajați pentru a-i ajuta cu volumul de muncă. Ben era cel mai tânăr dintre cei cinci frați și fiecare dintre ei jucase un rol în conducerea companiei de construcții. Cu toate acestea, fiind mezinul familiei, uneori acționa puțin răsfățat.
Cooper și Ben erau prieteni încă de la grădiniță. Personalitatea narcisistă a lui Ben devenise atât de înrădăcinată în simțurile lui Cooper încât nici nu o mai observa. El era o reprezentare completă a expresiei: „Eu, perfect? Absolut. Ar trebui să te obișnuiești cu asta.” Ben întotdeauna își găsea timp liber pentru a se relaxa. Cooper nu-l putea învinui. Erau tineri și ar trebui să aibă parte de câteva momente de plăcere. Iar Ben probabil că avea nevoie de ceva timp liber în această perioadă a verii. A fost cea mai aglomerată perioadă a anului…
Cu toate acestea, Cooper avea responsabilități și nu putea „scăpa” de ele așa cum sugera atât de succint Ben. Nu era nimeni care să se ocupe de pensiune dacă el ar fi lipsit. Să petreacă puțin timp pe lac cu cel mai bun prieten al său suna încântător, dar, din păcate, asta nu avea să se întâmple. Indiferent cât de lingușitor era Ben, asta nu schimba faptul că el, Cooper, era singurul care se putea ocupa în prezent de primirea oaspeților la pensiune. Nu era sigur că ar fi mers nici dacă ar fi putut. Nu acum când Amethyst Keane era unul dintre cei mai noi oaspeți. Ea era noua lui obsesie și voia să fie disponibil dacă ea se decidea să-i accepte oferta.
- Aș vrea să pot, spuse el aruncându-i lui Ben cel mai bun zâmbet de scuze. Am prea multe de făcut.
- Oare când am crescut și am devenit ca părinții noștri? întrebă Ben, lăsând dezgustul să-i răzbească din voce.
- Chiar după liceu am luat taurul de coarne. Cooper chicoti. Trebuia să râdă sau s-ar fi sfărâmat în bucăți. Nu își ura viața. Doar că... uneori și-ar fi dorit să fi avut și alte opțiuni.
Ben dădu din cap cu repulsie.
- Avem 21 de ani și simt că trăim și respirăm acest oraș și toate așteptările pe care ni le aruncă. Mă gândesc să plec.
- Nu, nu poți. Nu ar mai fi la fel pe aici fără tine. O mișcare îi atrase privirea lui Cooper și se întoarse să vadă ce poate fi.
Amethyst coborâse scările ținând în mână o mică poșetă. Buclele ei de abanos fuseseră ridicate într-o coadă dezordonată, însă câteva fire scăpaseră din strânsoare și acum i se revărsau delicat pe obraji. Purta o pereche de ochelari de soare pe cap și era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți albi și un top verde de aceeași culoare cu a ochilor ei. Se uită în sus la Ben și la Cooper și zâmbi. Zâmbetul ei atrăgător îl ameți pe Ben la fel cum îl amețise și pe Cooper când a văzut-o prima dată. Amethyst nu știa, însă îi avea pe amândoi la picioarele sale. Cooper se ridică de la biroul recepție și o întrebă când se apropie:
- Pleci să explorezi minunatul nostru oraș?
- O, da, abia aștept să-i aflu toate secretele, spuse ea clătinând din cap cu entuziasm.
Cooper rânji înainte să spună:
- Asta-i tot? Ei bine, asta înseamnă că ar trebui să te văd întorcându-te în cinci minute. Nu-i așa, Ben?
Ochii lui Ben rămăseseră larg deschiși de uimire. Dacă nu și-ar fi cunoscut mai bine prietenul, Cooper ar fi crezut că Ben nu mai văzuse niciodată o femeie frumoasă înainte. Voia să se ducă la el și să-l lovească peste ceafă. Poate că ar trebui să-și dea frâu liber impulsului...
- Poftim? spuse Ben, fără a-și putea lua privirea de la Amethyst.
Cooper dădu din cap cu neîncredere. Imediat ce Amethyst ar fi plecat, plănuia să aibă o discuție serioasă cu prietenul său cel mai bun. Prieten sau nu, în niciun caz nu avea să-i permită să pătrundă în ceea ce el considera ca fiind teritoriul său. Voia să lovească cu pumnul în biroul de recepție și să-și revendice dreptul ca un copil. Îi plăcea foarte mult Amethyst și nu voia ca Ben să strice vreo șansă de a o cunoaște mai bine. Pentru moment, se mulțumi să-l aducă pe Ben cu picioarele pe pământ și să detalieze subiectul conversației.
- Secretele orașului. Nu ar trebui să-i ia mult timp să le descopere, spuse Cooper rar astfel încât acestea să poată ajunge și la creierul prietenului său.
Ben își ridică sprâncenele și se holbă la el. Apoi se scărpină în cap, privindu-l de parcă și-ar fi pierdut mințile.
- Ce secrete? Ai căzut și te-ai lovit la cap?
Amethyst râse și zise:
- Ei, fiecare oraș are secretele sale. Trebuie doar să știi la cine să apelezi.
- Păi, cum ai putea știi asta când ești o străină? Cooper nu înțelese prea bine ce voia ea să insinueze.
Amethyst ridică din umeri:
- Nu știu. Cel puțin nu încă. Nu am întâlnit pe nimeni decât pe tine – iar tu presupun că ești un prieten. Deși nu-i știu încă numele, spuse ea așteptând ca el să facă prezentările.
Cooper nu voia cu adevărat să i-o prezinte lui Ben. Poate că era un prieten oribil, dar îl cunoștea prea bine pe Ben și nu îl deranja. După cum se prezenta situația, chiar voia să aibă o discuție în privat cu Ben și avea nevoie ca Amethyst să plece. Era deja târziu să explice cum stau lucrurile cu cel mai bun prieten al său. Cu cât mai repede cu atât mai bine. Nu-i plăcea să-și ucidă prietenul din copilărie pentru că a fost intruziv. Pentru moment trebuia să pară mai puțin nepoliticos decât se simțea.
- Acesta este cel mai bun prieten al meu, Ben Anderson. Ben, ea este Amethyst Keane. A venit în oraș în după-amiaza asta.
În cele din urmă, Ben păru că își limpezește creierul în timp ce îi zâmbea lui Amethyst. Îi întinse mâna pentru ca ea să i-o strângă în semn de salut.
- Încântat de cunoștință. Unde mergi mai exact? Poate aș putea să te ajut. La urma urmei, sunt cel mai bun ghid din oraș.
Cooper trebui să se abțină să nu-l strângă de gât pe cel mai bun prieten al său. Impulsul său devenea de nestăpânit. Își scrâșni dinții în timp ce degetele i se încleștară pe marginea biroului de recepție. Se rugă ca ea să nu-i fi spus ce anume plănuise să facă.
- Hm, nu vreau companie, dar mulțumesc pentru ofertă. Prima dată când ajung într-un oraș nou îmi place să-l descopăr singură. Poate altă dată – la un moment dat probabil că o să am nevoie de un ghid cât voi sta aici.
Un rânjet păcătos i se întinse pe fața lui Ben. Era cât se poate de clar care îi erau intențiile. Se înclină în fața lui Amethyst și replică:
- Sunt aici pentru distracția ta. Cere și ți se va da. Anunță-mă și o să mă pun complet la dispoziția ta.
O, da, Cooper decise că după plecarea lui Amethyst îl va omorî cu siguranță pe prietenul său. Cine avea până la urmă nevoie de un prieten?
Un râs gutural pluti prin cameră. Amethyst îi aruncă un zâmbet amețitor.
- Atunci, pe data viitoare.
Ben nu putea părea mai extaziat nici dacă ar fi încercat.
- Voi aștepta cu sufletul la gură să mă cauți – dacă vrei atenția mea doar întreabă-l pe Coop cum să dai de mine.
Amethyst dădu din cap și începu să se îndrepte spre ușa din față.
- Am să țin minte. Acum, vă rog să mă scuzați, dar abia aștept să mă plimb prin oraș. Să aveți o după-amiază frumoasă.
Amethyst ieși pe ușă și părăsi micuța pensiune. Cooper și Ben o priviră în timp ce ieșea, neputând să își mute privirea până când ea nu dispăru cu totul din raza lor.
Ben își ținea mâna în dreptul inimii în timp ce fluieră:
- Aceasta este cea mai sexy femeie pe care am văzut-o vreodată, spuse el.
- Înapoi, este a mea. Eu am văzut-o primul. Cooper nu își putea ascunde frustrarea din voce sau iritarea care i se răspândea pe față în timp ce îl privea pe Ben.
- Să te văd! Este alegerea doamnei și intenționez să mă asigur că mă alege pe mine. Buzele lui se arcuiră într-un zâmbet diabolic.
Cooper începea să creadă că să-l omoară ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru el. Voia să-l facă să sufere în toate felurile imaginabile. Nu se mai luptaseră niciodată înainte pentru o femeie, dar întotdeauna există o primă dată pentru orice.
- Bine, să câștige cel mai bun. Amândoi știm că eu voi fi acela, deci, dacă vrei să dai înapoi și să-ți salvezi fața o să înțeleg. Făcu un pas înapoi în spatele biroului de recepție în timp ce afișă o privire infatuată.
- Nici o șansă, Coop. Jocul a început. Ai grijă să-i dai lui Amethyst numărul meu. Știu că va vrea o bucățică din mine.
Uimit de aroganța lui, Ben continuă:
- Ești atât de sigur pe tine? Eu nu cred.
- Nu sunt lacheul tău. Dacă vrei ca Amethyst să primească numărul tău de telefon, dă-i-l singur.
Ben îl salută pe Coop din cap în timp ce se îndrepta spre ieșire. Odată ajuns la ușă, se întoarse și îl privi în ochi pe Coop:
- Pot rezista la orice în afară de tentații... iar acea femeie e decadență pură. Nu am nevoie de ajutorul tău pentru a ajunge la ea. Este deja a mea. Pe mai târziu, Coop! spuse Ben râzând în timp ce părăsea pensiunea.
Oare puteau lucrurile să fie mai rele decât atât? În sfârșit o cunoscuse pe femeia visurilor sale, iar cel mai bun prieten al său o dorea și el. Trebuia să existe o modalitate prin care să-l facă pe Ben să renunțe la ideea de a se întâlni cu ea. La naiba, pe cine păcălea? Ben nu renunța niciodată la nimic atunci când îi intra o idee în cap. Și, cu siguranță, nu ar fi început acum. În plus, avea dreptate într-o singură privință. Era alegerea doamnei. Cooper trebuia doar să se asigure că ea va face alegerea potrivită și-l va alege pe el.
Primul lucru pe care Cooper intenționa să îl facă era să afle tot ce putea despre Amethyst S. Keane. Atunci când s-a cazat a menționat ceva despre o semnătură la sfârșitul articolelor dintr-o revistă, ceea ce indică faptul că scrisese diverse articole. Asta îl făcea să spere că o să afle mai multe despre ea și despre ceea ce îi plăcea sau nu. Mai important, i-ar fi putut indica de ce alesese pensiunea lui pentru a-și petrece vacanța. Nu îi luă prea mult să o găsească pe internet. Reuși să găsească mai multe articole scrise de ea în ASK Magazine... Erau mai ales despre cultura pop, dar era și o secțiune de călătorii care înfățișa un oraș sau o țară pe care Amethyst le vizitase. Fiecare articol pe care îl scrisese conținea ceva despre istoria orașului și ceva ce ea găsea intrigant sau atrăgător la acesta. Nu reuși să afle motivul pentru care ea se afla în North Point și cum de alesese pensiunea Trenton-Hill, însă el știa ceva interesant care ar fi putut să o atragă spre el...
Dacă avea dreptate cu privire la Amethyst, atunci Cooper avea tot ceea ce era necesar pentru a-i atrage atenția. O bună poveste romantică despre fantome ar aduce-o direct pe acea cale. Iar Cooper știa că asta ar duce-o apoi direct la el. Easton Hill a murit în această pensiune, iar zvonurile spuneau că el continuă să bântuie aceste săli.
CAPITOLUL 3
Amethyst se plimba agale de-a lungul trotuarului, pierdută în gânduri. Când ieșise din pensiune observase un pod care dădea spre un zid pe jumătate dărâmat. Așa că, fără a se gândi prea mult unde ar vrea să meargă, se îndreptă în acea direcție, căutând efectul liniștitor pe care lacul îl avea asupra ei. Din nu știu ce motiv, de fiecare dată când voia să mediteze la ceva, pașii o duceau în apropierea apelor. Iar după întâlnirea cu Ben și Cooper simțea că are nevoie să reflecteze la toate.
Întâlnirea i-a provocat neliniște, lucru pe care, în mod normal, reușea să-l ignore. Ben Anderson avea un fizic superb, mai puțin bronzat în comparație cu prietenul său. În timp ce privirea lui Cooper părea mai întunecată, prietenul său, Ben, era mai luminos, având părul blond și ochii albaștri. El își manifestase foarte clar interesul în ceea ce o privește, iar tot ce trebuia ea să facă era să îi accepte invitația. Acum avea doi bărbați superbi dintre care să aleagă și niciun indiciu care dintre ei îi plăcea mai mult.
Tocmai când ajunse pe podul cu sârmă de oțel ce ducea înspre plajă, telefonul începu să-i sune, iar Amethyst se chinui să-l găsească prin poșetă. Făcu o grimasă în timp ce se uită la apelant, Lyoness Keane, altfel cunoscută drept mama ei, care tot încerca să ia legătura cu ea, lucru pe care Amethyst nu îl aștepta cu nerăbdare defel. Mama ei putea fi la fel de nestatornică precum un stol de porumbei în zbor. Însă, nu putea să o ignore pentru că Lyoness Keane nu renunța niciodată. Ar continua să sune înapoi în mod repetat până când Amethyst ar fi cedat și ar fi răspuns. La fel de bine ar fi putut să îi răspundă și să vadă ce vrea mama sa. Cu cât mai repede s-ar fi încheiat conversația, cu atât mai bine. În plus, nu ar fi fost mai ușor de tratat cu ea mai târziu, așa că Amethyst se văzu nevoită să răspundă.
- Bună, mamă! spuse ea, încercând să-și mascheze iritația din voce, dar fără prea mult succes. Oare de ce orice conversație cu mama sa trebuia să fie așa o povară?
- Draga mea, pe unde mai umbli? îi răsună în urechi vocea ascuțită a lui Lyoness.
Poftim? De ce ar vrea să știe unde se află acum? Un alt semn rău: oare ce să facă? Hmm... Păi, la fel de bine ar putea fi sinceră. Nu-i așa? Ce s-ar putea întâmpla rău? Nu era niciun motiv să se panicheze încă. Inima îi bătea amețitor în piept. Era puțin prea târziu ca să se poată liniști acum când fiecare scenariu oribil îi trecea prin minte.
- Sunt într-un orășel vechi numit North Point din Michigan, spuse Amethyst încercând să pară cât mai nonșalantă. Nu era însă sigură că reușise.
- De ce întrebi, mamă?
Ignorând complet întrebarea sa, Lyoness spuse:
- Este lângă un lac? Îmi plac Marile Lacuri.
Amethyst ar fi vrut să țipe, dar se abținu. Era mai bine să rămână calmă pe cât posibil cât timp discuta cu mama ei. În schimb, încercă să schimbe subiectul și o întrebă pe mama sa despre ultima ei dragoste.
- Și Saul?
Aproape că o putea vedea pe mama ei cum dă din mâini în timp ce spuse:
- Ooo, acel nemernic. Am terminat-o săptămâna trecută. E timpul să merg mai departe. Știi cum e. Acum spune-mi mai multe despre acest micuț orășel. Lângă ce lac spuneai că se află?
Ar fi trebuit să-și dea seama că mama ei și Saul s-au despărțit. Lui Amethyst i-ar fi plăcut să poată spune că-i putea număra pe iubiții mamei sale pe degetele de la o mână, dar asta ar fi fost o minciună. Nu, probabil că ar fi avut nevoie de un calculator sau vreun fel de software pentru a putea ține evidența tuturor. Da, atât de mulți fuseseră, oricât de șocant ar părea. Mama ei și Saul au decis să se despartă. Singura surpriză a fost cât de rapid s-a întâmplat totul. Acesta trebuie să fi fost un record pentru mama sa.
Cu un oftat își îndepărtă telefonul de la gură pentru a putea preveni țipătul care amenința să-i iasă printre buze. Reuși, totuși, să se controleze și spuse:
- Lacul Michigan.
Amethyst auzi un strigăt puternic de plăcere la celălalt capăt.
- Ooo, asta este absolut perfect. Unde stai? Voi fi acolo mâine. Putem pierde vremea împreună și să petrecem ca între fete. Lucrezi la o nouă poveste? Sunt sigură că aceasta va fi la fel de genială ca toate celelalte. Te pot ajuta în cercetările tale. O să fie foooarte distractiv. Abia aștept să te văd, draga mea.
Mama ei continua să turuie fără a-i da șansa lui Amethyst să o întrerupă. Nu că ar fi putut să o facă. Mintea ei se oprise imediat ce mama sa menționase că i se va alătura. Așa cum se temea, mama ei voia să-i facă o vizită. Mai degrabă să o scoată din minți. În niciun caz nu avea cum să o convingă să renunțe la venirea în North Point. Lyoness se hotărâse asupra planurilor sale de călătorie înainte chiar de a o suna pe Amethyst. Lyoness Keane a făcut mereu tot ce și-a dorit atunci când a vrut. Tot ce putea face era să zâmbească și să o suporte. Înainte de a renunța complet, Amethyst mai făcu o ultimă încercare pentru a o convinge pe mama ei să rămână în Florida.
- Nu știu ce să zic, mamă. Ești sigură că vrei să vii până aici? Este destul de mult de condus de la aeroport. Plus că tu ești în Miami. Este foarte frumos acolo.
- M-am săturat de Florida. Am nevoie de o schimbare. Au trecut mulți ani de când n-am mai vizitat Michigan. Cred că a venit timpul să mă întorc acolo. Cum se numește pensiunea unde stai?
Un efort irosit, la fel cum bănuia de la început. Așa că își scrâșni dinții înainte să spună ceva ce ar fi putut regreta. Mama ei putea fi la fel de solicitantă precum un copil de doi ani. Odată ce îi intra o idee în cap se transforma totul într-o bătălie nebună chiar și numai dacă îi sugerai să facă o altă alegere. Așa că Amethyst se văzu nevoită să-i spună mamei sale numele pensiunii, chiar dacă reticența i se simțea în glas:
- Pensiunea Trenton-Hill.
Înarmată cu informația pentru care sunase, Lyoness încheie:
- OK, iubito. Ne vedem mâine. Pupici.
Amethyst rămase holbându-se la telefon, consternată; mama ei se agățase de ea. După câteva minute își puse telefonul înapoi în poșetă și se întoarse îndreptându-se încet spre pensiune. Părea că trebuie să se pregătească pentru venirea mamei sale de a doua zi. Ar trebui oare să-l avertizeze pe Cooper? Ar fi putut fi un motiv pentru a vorbi cu el. Însă nu știa dacă ar fi fost o idee bună sau nu. Pe de altă parte, proprietarul pensiunii ar trebui să fie anunțat că urma să mai stea cineva cu ea în cameră. Cu siguranță mama ei nu avea să își ia o altă cameră. La cât de dependentă era de ceilalți, cel mai probabil fondurile ei erau destul de limitate. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care o căutase pe Amethyst imediat după despărțire. Iubiții mamei sale îi plăteau toate cheltuielile, iar odată ce relația ei se încheia se sfârșeau și fondurile sale.
Privi în sus și văzu că a ajuns înapoi la pensiune. După ce păși înăuntru suspină resemnată. Îi mulțumi în gând cerului că se afla într-o sală mare cu o canapea. În timp ce pășea în pensiune observă că Cooper nu se mai afla la biroul de recepție. În schimb, o întâmpină o tânără cu păr negru tuns scurt, ochi violeți și un zâmbet cald.
- Bună-ziua, eu sunt Olivia. Cu ce vă pot ajuta?
Lui Amethyst îi trebuiră câteva minute pentru a trece peste dezamăgirea de a nu fi fost Cooper cel care să o ajute. Nu că ar trebui să-i pese, dar nu putea să-și stăpânească atracția pentru el. Abia aștepta să poarte o nouă conversație cu el.
- Ooo, am crezut că e Cooper de serviciu.
Olivia clătină din cap, continuând să zâmbească.
- Da, este, sau ar fi trebuit să fie. A avut o urgență cu tatăl său, așa că m-a sunat pe mine să îi țin locul. Sunteți unul dintre oaspeții noștri?
- O, îmi pare rău, da. Eu sunt Amethyst Keane. Stau în camera 13. Voiam să îl informez că mama mea, Lyoness Keane, o să mi se alăture mâine. Nu știu când anume va ajunge. Ați putea să îi dați o cheie de la camera mea?
- Desigur. O să îmi notez în calculator. Vă mai pot ajuta cu ceva? Olivia își notă informația pe un post-it galben și o lipi pe monitorul calculatorului.
Amethyst chiar își dorea să afle ce se întâmplase cu tatăl lui Cooper, așa că întrebă:
- Este tatăl lui Cooper bine? Îmi pare rău, știu că poate părea prea personal, spuse ea, știind că nu ar fi trebuit să își bage nasul în viața lui. Uneori nu îmi pot stăpâni firea curioasă, continuă ea ca pe o scuză.
Olivia își flutură mâinile într-un gest indiferent.
- O, sunt sigură că domnul Marchant este bine. S-a retras acum un an când mama lui Cooper a murit. Era singur undeva pe lângă casa din Ghost Peak unde locuiește. Cred că a rămas blocat pe acoperiș. Vântul i-a dărâmat scara, sau ceva de genul ăsta. Noroc că avea la el telefonul mobil și l-a putut suna pe Cooper pentru ajutor.
Ghost Peak?
Locul acesta părea interesant, așa că Amethyst spuse:
- Ce nume interesant. De ce este numit astfel?
- Se zvonește că acela este locul unde Easton Hill a cerut-o în căsătorie pe Marianne Trenton. În plus față de această pensiune, legenda spune că el bântuie acel loc în fiecare an în ziua în care a cerut-o în căsătorie.
Amethyst putea simți cum emoția începea să vibreze în interiorul ei. Auzise câteva povești cu fantome despre oraș. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care alesese să-și petreacă următoarea vacanță aici. Voia să o chestioneze pe Olivia ca să afle mai multe informații, dar se abținu.
- Oau, adevărat? Oare crezi că domnul Marchant mă va lăsa să mă plimb pe acolo?
Olivia încuviință din cap.
- Nu văd de ce nu. Îi place compania, mai ales că este mai tot timpul singur. În afară de Cooper, este doar el și golden retriever-ul său, Molly. Probabil că i-ar plăcea dacă i-ai face o vizită.
Amethyst nu își putea ascunde emoția și câteva întrebări îi ieșiră din gură într-un ritm rapid:
- Minunat. Crezi că aș putea să-i fac o vizită în seara aceasta? Crezi că ar trebui să îl sun înainte? Poți să îmi spui cum să ajung la Ghost Peak?
Un râs puternic umplu camera în timp ce Olivia se ținea cu mâna de piept.
- Nu, pur și simplu du-te! Cel mai probabil Cooper este încă acolo. Așteaptă o secundă și o să îți notez cum să ajungi acolo. Este un pic de mers până acolo, dar priveliștea este spectaculoasă și merită pe deplin.
Olivia continuă să scrie indicațiile detaliate. Plimbarea de mai devreme nu mersese așa cum intenționase inițial, dar uneori este mai bine să lași lucrurile să curgă de la sine. Cu ajutorul Oliviei, avea acum un punct de pornire pentru povestea ei. Poate putea chiar să își scurteze vizita și să se întoarcă mai repede acasă. Mama ei ar fi urmat-o oricum...
Avea să se ocupe de problema cu mama ei atunci când aceasta ar fi sosit. Nu avea de ce să se streseze acum. Erau lucruri mult mai importante de investigat și de explorat. Era pe cale să guste pentru prima dată din legenda lui Easton Hill. Abia aștepta să vadă locul unde se presupunea că a cerut-o în căsătorie pe soția lui, Marianne.
Olivia luă hârtia pe care scrisese instrucțiunile și i-o înmână lui Amethyst.
- Poftim. Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Amethyst. Mult noroc!
Amethyst încuviință din cap și spuse:
- Mulțumesc pentru tot ajutorul. Îți doresc o după-amiază frumoasă.
Apoi se întoarse și părăsi pensiunea. Nimic nu se compară cu primul indiciu al unei povești care să-i facă sângele să clocotească de entuziasm; grăbind pasul, înaintă pe drumul pe care Olivia i-l notase pe foaie. Curând avea să înceapă să strângă detaliile despre fantoma acestui oraș și istoria sa bogată care l-a făcut să devină o legendă.
1 Ghost Peak – în traducere „Piscul Fantomei”
CAPITOLUL 4
Cooper tocmai ce terminase de pus scara la loc în magazie când o văzu pe Amethyst îndreptându-se spre casă. Se opri un minut pentru a aprecia cât de frumoasă părea cu vântul care îi flutura prin păr. Încercarea ei de a-l prinde la loc fusese în zadar din cauza vântului. Acum, mai multe șuvițe i se revărsau dezordonat, încadrându-i chipul, în timp ce urca scările care duceau la veranda din față. Oare ce o adusese aici? Poate că ea ar putea fi fata pe care spera că o va găsi într-o zi. Însă un lucru știa sigur: era mai mult decât pregătit să afle. În inima lui, Cooper simțea că Amethyst era specială.
Ajunsă pe trepte, Amethyst ciocăni la ușa din față. Tatăl lui, Roman Marchant, deschise ușa și o salută. În sfârșit, tatăl lui făcea totul corect și ar fi putut chiar să găsească o oarecare fericire în asta. Mama lui Cooper dusese o lungă luptă cu leucemia, iar în urmă cu un an pierduse această bătălie. Pierderea îl devastase pe tatăl său. Părul lui negru era acum brăzdat de fire argintii, iar în ochii săi albaștri se regăsea o tristețe care nu mai existase acolo înainte. Îi fusese foarte greu să meargă mai departe fără iubita sa soție. Noroc cu cel mai bun prieten al tatălui său, Nicholas Drake, care urma să vină în oraș pe perioada verii. După ce suferise un accident de muncă, Nicholas căuta un loc pentru a se putea relaxa și recupera, iar North Point era un loc la fel de bun ca oricare altul. Ar trebui să sosească în curând.
Cooper se duse la ușa din spate și intră în casă. Străbătu bucătăria și se îndreptă spre partea din față a casei unde, pe măsură ce se apropia, îl putea auzi pe tatăl său spunând:
- Nu, este în regulă. Te rog să intri. Nu avem foarte mulți vizitatori aici, și cu siguranță nu atât de încântători ca tine.
Cooper luă asta ca pe o invitație de a intra în cameră:
- Cine este, tată?
Roman își duse mâna la piept mimând o sperietură.
- Cooper, nu ar trebui să te furișezi așa pe la spatele unui om în vârstă. Ai fi putut să îmi provoci un atac de cord.
Cooper își roti ochii ignorând încercarea de a glumi a tatălui său.
- Sunt sigur că ai fi foarte bine, tată. Apoi își roti repede privirea spre Amethyst. În plus, ești departe de a fi bătrân, continuă el.
Ea începu să își miște picioarele în timp ce privea la schimbul de replici al celor doi. Cooper o considera absolut adorabilă în timp ce o privea mușcându-și ușor buza de jos.
- Bună, Amethyst, ce faci aici? spuse el, făcând-o să îl privească.
- Ooo, speram să pot arunca o privire în jurul insulei Ghost Peak. Firește, mă întrebam dacă m-ai putea îndruma.
Tatăl său se alătură conversației cu o privire confuză:
- Nu știam că voi doi vă cunoașteți.
Cooper se întoarse spre tatăl său și spuse:
- Amethyst stă la pensiune. Ne-am întâlnit mai devreme, azi, când s-a cazat.
Roman îi zâmbi fericit lui Amethyst, mândria răzbătând în ochii lui.
- Ai gusturi excelente, draga mea. Pensiunea Trenton-Hill este cel mai bun loc de cazare din Michigan.
Cooper râse la îngâmfarea tatălui său.
- Este doar o idee preconcepută pentru că se află în familia noastră de generații întregi.
Amethyst îl aprobă din cap.
- Nu îl condamn. Și eu aș fi în extaz dacă familia mea ar avea o istorie așa de bogată. Este cu adevărat o pensiune frumoasă. Am călătorit în foarte multe locuri. Unele chiar exotice, însă pensiunea voastră se numără printre favoritele mele.
Roman îi aruncă lui Amethyst o privire nedumerită.
- Ești prea tânără pentru a fi călătorit atât de mult. Cu ce se ocupă familia ta?
Lui Amethyst nu îi plăcea când oamenii făceau remarci cu privire la vârsta sa. Nu conta câți ani avea. Mamei sale îi plăcea să spună că are un suflet bătrân pentru cineva care se apropie de douăzeci de ani.
- Hmm, nu știu cu ce se ocupă tatăl meu... nu l-am întâlnit niciodată. Iar mama mea, am putea spune că este un fel de antreprenor. Mereu încearcă să găsească idei noi în diverse locuri. Chiar dacă nu se lipește nimic.
Roman încuviință din cap ca și cum ar fi înțeles, dar ochii lui spuneau o cu totul altă poveste.
- Înțeleg. Apoi, uitându-se înspre fiul lui, zise:
- Cooper, ai vrea, te rog, să îi faci un tur al insulei?
Cooper încuviință din cap. Nimic nu l-ar fi făcut mai fericit decât să o escorteze pe Amethyst în jurul insulei. Nu ar fi putut cere o ocazie mai bună nici dacă ar fi aranjat singur asta. Ben nu era nicăieri pentru a interveni între el și Amethyst, așa că, până acum, părea că el are șanse să câștige competiția pe care prietenul său o inițiase.
Reușise să afle destul de multe despre ea pe internet. Ea nu îi dăduse prea multe informații, însă revista ASK îi prezenta articolele în mod proeminent. De asemenea, scrisese câteva editoriale prezentate în aproape toate edițiile. Luând în considerare inițialele ei, Cooper presupunea că revista juca un rol mult mai important în viața ei decât lăsase ea să se creadă. Urma să o întrebe mai târziu cât de implicată era și dacă revista fusese numită după ea.
Între timp, Cooper urma să profite de aceste momente pentru a-i spune despre legenda locală. Și, întâmplarea făcea că, Roman și Cooper erau experții locali. Toată lumea știa întâmplările, însă numai familia Marchant deținea toate jurnalele frumoasei Marianne. Acestea au fost printre multe lucruri pe care le-a lăsat la pensiune atunci când a fugit din North Point.
- Urmează-mă și o să-ți arăt împrejurimile. Sunt o mulțime de locuri interesante pe aici.
Amethyst i se alătură lui Cooper, încântarea putându-i-se citi în ochi.
- Abia aștept, spuse ea. Sunt gata oricând ești și tu.
Această după-amiază se preconiza a fi cea mai bună din viața lui. Îi zâmbi și îi făcu semn să îl urmeze. În timp ce se îndreptau spre potecă, el o conduse în spatele casei și se opri la marginea unei stânci abrupte. Valurile care se formaseră pe lac se loveau de formațiunea de pietre de dedesubt. Privind spre lac, atenția îi fu atrasă de un mic vârf de piatră colorat în alb, gri și negru ce răsărea pe o insuliță, la mică distanță de stâncile de dedesubt. De unde stăteau, părea că ar putea să se întindă și să-l atingă.
Cooper o atinse pe umăr și îi arătă către micuța insulă.
- Acolo este Ghost Peak. Nu este un munte adevărat, dar ne place să credem că este muntele nostru personal. Apa avusese un efect ciudat asupra stâncii de-a lungul anilor și crease insula cu micul său munte. Formațiunea a fost tot timpul aici – în orice caz, cu mult înainte ca acest oraș să devină ceea ce este acum. Nu a fost supranumită insula Ghost Peak decât după moartea lui Easton Hill.
Amethyst își întoarse privirea dinspre lac pentru a se uita la Cooper.
- De unde și-a luat numele? Cum ar putea avea asta vreo legătură cu moartea lui Easton Hill? spuse ea, înclinându-și capul și holbându-se la Ghost Peak.
Cooper își ascunse un zâmbet. Putea să-i alimenteze orice informație dorea în acest punct. Îi atrăsese atenția și nu avea de gând să irosească această șansă.
- Conform legendei, Easton Hill a dus-o cu barca pe Marianne Trenton pe insulă pentru un picnic. În timp ce se aflau acolo, el a cerut-o în căsătorie și, la scurt timp după, s-au căsătorit. Se întâmplă ca acest loc să fie unul dintre preferatele lor. Iar acest lucru este valabil și pentru majoritatea localnicilor. Multora dintre noi ne place să mergem pe insulă atunci când avem oportunitatea.
Amethyst clătină din cap în timp ce spuse:
- Așadar, ar trebui să fie Love Peak
, nu Ghost Peak. Pur și simplu nu se leagă. Deci, el pur și simplu a cerut în căsătorie acolo? De ce îl face să fie un loc care sugerează o bântuire?
Era atât de adorabilă încât ar fi vrut să o îmbrățișeze.
- Ar trebui să fie, dar nu este, spuse el.
Amethyst își înclină capul într-o parte ca și cum ar fi încercat să găsească o explicație.
- Nu înțeleg. Explică-mi! continuă ea.
- Explicația simplă este că el s-a dus acolo în căutarea soției sale. El a pierdut-o sau ea l-a pierdut pe el, depinde de cum privești lucrurile. Așa că vine pe insulă în aceeași zi în fiecare an, sperând să o găsească. Până acum nu a avut prea mult noroc, sărmanul de el. Era într-adevăr o poveste sumbră...
- Asta e foarte trist. În ce zi a anului vine să viziteze insula? spuse ea, mușcându-și ușor buza de jos.
El și-ar fi dorit să fie mai aproape de ea și să o poată săruta. Avea o gură minunată, iar dinții ei strălucitori o făceau să fie și mai ademenitoare. Cooper ridică din umeri și spuse:
- Nu știu sigur. Au existat mai multe date. Aș putea să îți spun când anume s-au căsătorit și, dacă ar fi să ghicesc... dar chiar și jurnalele lui Marianne nu spun exact în ce zi au fost pe insulă. Știu doar că s-au căsătorit pe 1 aprilie 1953.
- De ziua păcălelilor? Interesant... spuse ea, oprindu-se și uitându-se la el. Ochii ei se măriră în timp ce spuse:
- Stai, ai jurnalele ei? Pot să le citesc? spuse ea, emoția răzbătându-i în voce în timp ce ochii ei stăruiau practic asupra lui.
Fusese atât de ușor să o ademenească în direcția în care voia ca ea să meargă. Nici nu își dăduse seama că fusese atrasă în joc. Totul mergea de minune și în curând putea să afle dacă ea era atât de specială precum credea el. Cu cât mai mult timp petreceau împreună, cu atât mai mult creșteau șansele ca el să se implice emoțional.
- Nu știu. Sunt un fel de moștenire de familie și vechi de peste o jumătate de secol...
- Ooo, promit să fiu foarte atentă cu ele. Asta dacă mă vei lăsa să le citesc, spuse ea, în timp ce înflăcărarea i se simțea în voce.
El se prefăcu a-i fi greu să o lase să se uite peste ele.
- Păi, chestia este că nu te cunosc prea bine. Cum aș putea să am încredere că nu vei pleca cu ele?
Ea își duse mâna la tâmplă, încercând să găsească o soluție.
- Dacă ți se pare mai confortabil, poate ai putea să stai cu mine în timp ce mă uit prin ele. În felul acesta vei ști că nu am să stric nimic care nu îmi aparține.
Minunat, nici măcar nu trebuise să-i sugereze. Ea chiar făcea totul să fie mai ușor pentru el. Nu că ar fi avut vreo intenție să se plângă.
- Hmm... cred că ar putea funcționa. Oricum, de ce ești atât de interesată de Marianne și Easton?
- Sunt scriitoare, zise ea. Dar cred că știai deja asta. Am menționat-o mai devreme când ne-am întâlnit.
Oftând, ea continuă:
- Îmi place să descopăr lucruri interesante despre locurile pe care le vizitez. Recunosc că aleg locații care mă intrigă și sper să descopăr istoria orașului și să o folosesc în articolele mele. M-am blocat asupra posibilității fantomelor din acest oraș și cred că ar fi o caracteristică minunată de surprins. Mi-ar plăcea să scriu adevărul, și nu doar un articol care să speculeze despre existența fantomelor. Mă vei ajuta?
- S-ar putea să pot face asta. Ai mai scris ceva până acum? Îmi arăți?
- Nu știu ce să zic - pur și simplu nu-mi place să împărtășesc nimic până nu termin. Poate după ce termin articolul aș putea să-ți trimit o copie. Ai vrea?
- Ce idee minunată. Mi-ar plăcea.
Asta i-ar oferi un motiv pentru a păstra legătura cu el dacă ar fi plecat din oraș, gândi Cooper. El spera să poată construi o relație, iar ea să aleagă să stea dar, în cazul în care acest lucru nu s-ar fi întâmplat, avea nevoie de un plan de rezervă.
- Asta ar fi fantastic. Abia aștept să-ți citesc povestea, continuă el.
Un zâmbet strălucitor se formă pe chipul ei.
- În regulă. O să mă asigur că vei primi un exemplar. Acum mă vei lăsa să arunc o privire peste acele jurnale?
- Presupun că pot face asta. Vino cu mine acasă. Trebuie să-l anunț pe tata că ne întoarcem la pensiune.
Amethyst practic țopăi pe lângă el în timp ce se întorceau înspre casă.
- Îți mulțumesc foarte mult că îmi permiți să le văd. Asta este mai mult decât mă așteptam să găsesc.
El spera ca acele jurnale să fie conform așteptărilor ei. Până acum, toate așteptările lui fuseseră îndeplinite de frumoasa femeie care stătea în fața lui. Ea întrunea toate calitățile pe care Cooper le căuta la o femeie. Trebuia doar să se folosească de situație corect pentru ca și ea să ajungă să simtă la fel pentru el.
1 Love Peak – în traducere Piscul Dragostei
CAPITOLUL 5
Pentru prima dată în viața sa, Amethyst credea că un bărbat poate fi cu adevărat remarcabil. Avea o slujbă minunată, făcea ceea ce îi plăcea, una care îi asigurase un trai bun și, în general, îi plăcea viața ei. Mama ei putea fi chiar minunată uneori. Nu avusese o copilărie atât de rea. Mama sa îi arătase demult că o adora, dar, în același timp, simțise să nu aparținea niciunui loc. Probabil acesta fusese un rezultat al mutărilor atât de dese... În orice loc fusese părea că magia plutea în aer. De parcă abia aștepta să ajungă și să o apuce strâns. Niciun alt bărbat nu o mai atrăsese atât de mult înainte, dar Cooper o făcea să-și dorească lucruri la care nu se mai gândise înainte.
Niciodată nu a fost atât de ușor să descopere informații despre oamenii și orașele pe care le-a cercetat. Cooper îi ușura foarte mult munca... Să afle încă din prima zi că exista un jurnal? Nimic de genul acesta nu i se mai întâmplase până acum. Abia aștepta să ajungă la pensiune să îl citească. Bineînțeles, bonusul era faptul că putea să petreacă timp cu Cooper. Amethyst își trecu limba peste buze și îl admiră pe bărbatul care pășea în fața sa. Nici lui nu i se păruse prea greu să o ajute cu cercetările ei, ceea ce se dovedi a fi un avantaj imens.
Merseră pe poteca ce ducea înapoi înspre casa lui. Nu le luaseră prea mult timp să ajungă înapoi la veranda din față. În momentul în care urcară scările, ușa se deschise și, un bărbat pe care nu îl mai văzuse înainte păși spre ei. Avea păr negru și ochi strălucitori măslinii. Privirea lui o făcu să înghețe, dându-i impresia că putea să vadă prin ea. Trăsăturile lui nu erau tocmai frumoase – mai izbitoare decât orice altceva. Fața lui afișa trăsături proeminente, iar corpul său era foarte bine lucrat. Nu părea să existe niciun gram de grăsime pe trupul lui. În timp ce cobora încet scările, Amethyst observă că avea brațul stâng înfășurat într-o fașă. Oare ce se întâmplase cu el? Cooper se apropie de el și îl îmbrățișă rapid.
- Hei, unchiule Nick, ce mă bucur că ai ajuns! Ești bine? Vrei să te ajut cu ceva?
Unchiul lui Cooper se opri la baza scărilor și îi studie pe amândoi cu privirea lui intensă.
- Nu. Sunt bine. Prezintă-mă prietenei tale! Tonul lui era aspru și solicitant.
Nepoliticos? Amethyst se uită printre ei încercând să se decidă dacă voia sau nu să-l cunoască pe acest bărbat. Ordinul pe care i-l dăduse Nick lui Cooper nu părea să-l deranjeze pe acesta din urmă. În loc să-l remarce, el merse mai departe cu prezentările.
- Ea este Amethyst. Amethyst, acesta este nașul meu, Nicholas Drake.
Naș? Atunci oare de ce îl numise unchiul Nick? Asta fusese destul de ciudat... Îi întinse mâna pentru a i-o strânge. Pentru scurt timp el o privi de parcă nu ar fi știut ce să facă. Apoi își ridică încet mâna dreaptă și i-o strânse ferm. Amethyst nu se putu opri să nu se holbeze la el. Fără să știe de ce, i se păru foarte familiar, însă încercă să își alunge din minte sentimentul de déjà vu.
- Încântată să vă cunosc, domnule Drake.
- Nick.
Ea înclină capul, aruncându-i o privire confuză.
- Poftim?
El zâmbi pentru prima dată de când se întâlniră pe veranda din fața casei.
- Prefer să îmi spui Nick. Domnul Drake este prea formal. Nu suport formalitățile. Ce puneți la cale voi doi?
- Zâmbetul său o deranja. Zâmbetele puteau să aibă semnificații diferite. La acest bărbat, când buzele i se ridicau, însemna că te-a văzut și că nu-i place neapărat ceea ce se află în spatele acestui chip. Ar fi vrut să se îndepărteze de el, însă refuza să îi dea această satisfacție. Amethyst nu dăduse înapoi de la nimic și dacă ar fi făcut astfel cu acest bărbat ar fi însemnat cea mai mare greșeală din viața ei. Încerca să-și urmeze instinctele în tot ceea ce făcea, iar acestea urlau acum în ea să îl evite pe acest bărbat.
Cooper arătă înspre Amethyst și spuse:
- Amethyst este interesată de legenda noastră locală. Doar ce am vizitat insula Ghost Peak, în fine, doar am admirat-o din depărtare, ca să fiu mai precis. Va trebui să o duc pe insulă într-o altă zi. Mă duc să îi spun lui tata că ne întoarcem la pensiune.
Nick își flutură mâna și se dădu într-o parte.
- Atunci, nu te rețin. Du-te și spune-i de planurile tale! Eu o să îi țin companie lui Amethyst cât timp tu dai o fugă înăuntru. Oricum trebuie să îmi iau ceva din mașină.
Cooper deja se îndrepta spre scări în timp ce spuse:
- Sigur nu ai nevoie de ajutor? Aș putea să...
Nick îl opri dând din nou din mână:
- Du-te, Coop! Sunt bine.
- În regulă, atunci. Nu am să stau mult, spuse Cooper. După care alergă pe trepte și intră grăbit în casă.
Amethyst îl urmări cu privirea în timp ce intra în casă, după care se întoarse înspre Nick și îl întrebă:
- Ai vrea să te ajut cu ce voiai să iei din mașină?
Însă Nick se îndrepta deja spre mașina lui sport argintie, aproape ignorând-o.
Конец ознакомительного фрагмента.
Текст предоставлен ООО «ЛитРес».
Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию (https://www.litres.ru/pages/biblio_book/?art=48773516) на ЛитРес.
Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.